Sâmbătă, 25 Iunie 2005 - 10:04 AM Aleg.RO: Teoria relativității jignirilor

Publicat de: Octavian Andronic

AMOS News Stau tot mai des și mă întreb dacă președintele nostru - teoretic, al tuturor românilor - e sincer atunci când spune că nu privește cu ochi răi critica, dar că îl deranjează jignirile. Cu atât mai mult - îl citez pe același președinte - el nu jignește pe nimeni. Am mai scris despre acest subiect și îmi pare rău că sunt nevoit să revin. Într-o analiză politică decentă, corectă, nu au ce căuta jignirile. Ele sunt neavenite. Anumite lucruri care se pot apropia de zona 'licențelor' verbale sunt permise - și practicate - în genuri literare care au migrat spre gazetărie, precum foiletonul, fabula sau satira.

Poate că în unele dintre producțiile de acest tip, dl Băsescu să fi detectat niscai lucruri care i-au atins coardele sensibile. Altfel, eu nu rețin ca vreun gazetar - care își merită, totuși, această calitate - să fi recurs la o asemenea metodă. Iar dacă, totuși, ar fi făcut-o, președintele avea dreptul, ca orice cetățean, să recurgă la justiție și să ceară pedepsirea, conform legii, a celui în culpă.

Numai că ceea ce Traian Băsescu acuza a fi jigniri sunt, de cele mai multe ori, judecăți critice care contravin opiniilor domniei sale. Cel mai grav l-au afectat suspiciunile exprimate față de stufoasele sale relatări referitoare la 'adevărul prezidențial' când cu eliberarea jurnaliștilor.

Cei care s-au îndoit mai tare de autenticitatea datelor prezentate au fost taxați drept oameni cărora le e rușine că sunt români, iar presa oranj, compusă din celebrii 'analiști onești' ai președintelui i-a pus la stâlpul infamiei pe motiv că n-ar avea dreptul să întunece cu aprecierile lor o 'sărbătoare națională'.

Cum spuneam și într-un comentariu recent, președintele are și o grilă personală în materie de jigniri. Pentru domnia sa a pune pe cineva în formol sau a-l face traseist sunt doar metafore nevinovate.

La fel de nevinovată i se pare, probabil, și acuza că unuia dintre ziariști pe care nu-i agrează 'i-ar fi plătit PSD-ul casa' - chestie aruncată cu seninătate, chiar dacă știa despre ce e vorba cu adevărat și chiar dacă la vremea respectivă, când era primar general și îi plăceau atacurile ziaristului asupra Puterii de atunci, se oferise chiar el să-i dea o casă din fondul de stat. Nu mai vorbesc că a pomeni de case 'sună ca dracu', episodul său personal din str. Mihăileanu nefiind nici până acum clarificat.


(747 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Octavian Andronic


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Teoria relativității jignirilor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61248993873596 seconds.