Luni, 20 Iunie 2005 - 08:25 AM Aleg.RO: Legea ilicitului pentru toți

Publicat de: Cornelia Drăghici

azi Partidul Conservator vrea să strângă un milion de semnături pentru confiscarea averilor ilegale, liderul partidului, Dan Voiculescu, susținând că în România "s-a furat enorm" și că aceste averi "trebuie să se întoarcă de unde au fost furate". Potrivit unui comunicat remis, ieri, Voiculescu le-a solicitat aleșilor locali ai Partidului Conservator să se implice în reforma morală a societății românești. "Vom începe o campanie națională prin care dorim ca un milion de români să semneze în sprijinul proiectului nostru de lege privind confiscarea averilor ce nu pot fi justificate legal. În România, s-a furat enorm. Aceste averi trebuie să se întoarcă de unde au fost furate", a spus Dan Voiculescu.
Campania se va desfășura în toată țara. Inițiativa legislativă se află deja depusă la Parlament.
Senatorul Sabin Cutaș a prezentat legea în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Camera Deputaților.
Potrivit textului legii, controlul corectitudinii dobândirii averii se face dacă există o sesizare scrisă și semnată, primită de la un cetățean. Această sesizare trebuie trimisă secțiilor teritoriale al PNA, care inițiază prima fază de verificare a averii celui pârât, după ce, în prealabil, autorul sesizării a fost invitat la PNA pentru a fi ascultat. Verificarea prealabilă se face de către compartimente special constituite în secțiile teritoriale ale PNA. În cadrul verificării prealabile, procurorul PNA ascultă persoane, solicită înscrisuri, dispune expertize etc. Potrivit legii, activitatea comisiei de cercetare și verificare prealabilă a PNA nu este publică.
În cazul în care, ca urmare a verificării prealabile, se constată diferențe certe între nivelul probabil al valorii averii și valoarea reală a acesteia, averea este supusă controlului de o comisie care se va înființa pe lângă fiecare Curte de Apel. Comisia are prerogative lărgite - se poate sesiza din oficiu, poate cita orice persoană care ar putea da relații utile pentru lămurirea provenienței bunurilor etc.
Potrivit proiectului, "proveniența bunurilor persoanei cercetate, care au fost dobândite în numele unor interpuși, va fi supusă controlului în mod obligatoriu". În cazul în care se constată că dobândirea unor bunuri anume nu poate fi justificată, bunurile se confiscă. Legea prevede că formularea cu rea credință a unei sesizări cu privire la modul dobândirii averii de către o persoană se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani.
Bunurile confiscate se valorifică prin vânzare la licitație, iar sumele obținute se fac venit la bugetul de stat. Prevederile legii se aplică tuturor cetățenilor români cu privire la averile dobândite în România și în străinătate, precum și apatrizilor și cetățenilor străini, indiferent de domiciliu, cu privire la averile dobândite în România.
Senatorul Sabin Cutaș a precizat că a purtat unele discuții pe această temă și cu colegii din coaliția aflată la guvernare, care s-au declarat, în principiu, de acord.




(681 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Cornelia Drăghici


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Legea ilicitului pentru toți | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61148381233215 seconds.