Joi, 03 Septembrie 2015 - 05:27 AM Aleg.RO: Alina Bica ar fi primit mita de 17.500 de euro la ea acasa - referat procurori

Publicat de: ---

Cotidianul

Procurorii arata in referat ca, potrivit declaratiei date de denuntator, Ionut Mihailescu, Bica i-ar fi solicitat sa il contacteze pe fostul sef al ANAF Serban Pop, care "ii daduse in prealabil acesteia un mesaj telefonic de salut in legatura cu dosarul numitului Simu Horia" .

"Conform probelor administrate pana in acest moment al urmaririi penale este cert ca primirea sumei de 17.500 euro de catre numita Bica Alina Mihaela a fost realizata la data de 8.11.2014, cand Mihailescu Ionut Florentin s-a intalnit cu Bica Alina Mihaela la locuinta acesteia si i-a remis banii", scriu procurorii anticoruptie.

Potrivit acestora, din convorbirile telefonice interceptate reiese ca in 8 noiembrie 2014 Alina Bica si Ionut Mihailescu au avut mai multe discutii telefonice pe tema banilor, iar acestea au fost urmate de deplasarea lui Mihailescu la locuinta acesteia, unde i-ar fi dat banii.

Conform procurorilor anticoruptie, fostul sef al ANAF Serban Pop ar fi primit suma de 230.000 de euro de la Horia Simu, pentru a-i da altor persoane in vederea solutionarii favorabile omului de afaceri a unui dosar DIICOT, suma din care Alina Bica ar fi primit 17.500 de euro.

DNA a anuntat, marti, intr-un comunicat de presa, ca a dispus inceperea actiunii penale si retinerea, pentru 24 de ore, a Alinei Bica, pentru luare de mita si participatie improprie sub forma determinarii cu intentie la savarsirea fara vinovatie a infractiunii de abuz in serviciu, si a lui Serban Pop, acuzat de complicitate la dare de mita.

Potrivit procurorilor, in cursul anului 2014, Serban Pop a primit de la Horia Simu suma totala de aproximativ 230.000 euro (constand in doua contracte de asistenta juridica incheiate cu firmele acestuia din urma si suma de 150.000 euro cash), pentru a interveni la conducerea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), ca sa solutioneaze, intr-o maniera favorabila lui Simu, un dosar in care omul de afaceri era urmarit penal.

Simu i-ar fi dat lui Pop banii in transe, pe parcursul a opt luni, pentru ca acesta sa foloseasca suma in scopul mentionat mai sus, precizeaza procurorii DNA.

Pop i-ar fi dat 20.000 de euro consilierului Alinei Bica, Ionut Mihailescu, denuntator in cauza, din care sefa DIICOT ar fi primit 17.500 de euro.

DNA arata ca, la data de 8 noiembrie 2014, Alina Bica, in calitate de procuror-sef al DIICOT, a primit, in mod indirect, printr-un intermediar (martor denuntator in cauza), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urma, in calitate de interpus, a primit-o de la Serban Pop.

In schimbul banilor primiti, Bica a determinat inlocuirea procurorului de caz si a facut presiuni asupra unui alt subordonat de-al sau (care, potrivit probelor administrate pana in acest moment al urmaririi penale a actionat fara vinovatie), in scopul pronuntarii unei solutii de clasare in cauza in care se desfasurau acte de urmarire penala fata de Horia Simu, lucru care s-a si intamplat ulterior, mai arata DNA.

Alina Bica este judecata in prezent in doua dosare de coruptie, in care a fost arestata timp de cinci luni.

In dosarul "Bica 1", fosta sefa a DIICOT a fost trimisa in judecata, in 15 decembrie 2014, pentru ca, in calitate de reprezentant al Ministerului Justitiei in comisia ANRP, impreuna cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, i-ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, in 2011, despagubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Alina Bica mai are un dosar pe rolul instantei supreme, cunoscut sub numele de "Bica 2". Aceasta cauza a fost disjunsa din prima. In acest dosar, Alina Bica, Dorin Cocos, Alin Cocos, Ionut Mihailescu si fostul ministru al Economiei Adriean Videanu au fost trimisi in judecata in 25 februarie. Bica este acuzata ca a luat mita un teren, in schimbul interventiilor pentru despagubirile acordate lui Gheorghe Stelian, ca l-ar fi favorizat pe Ovidiu Tender in dosarul Rafo-Carom si pe Adriean Videanu in dosarul Romgaz-Interagro.

In urma unei decizii a instantei supreme, doar ultimele doua acuzatii la adresa sefei DIICOT vor face obiectul dosarului "Bica 2".

Bica a fost arestata in perioada 22 noiembrie 2014 - 21 aprilie 2015.

Alina Bica a fost procuror sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism din mai 2013 pana in noiembrie 2014, cand a demisionat din functie.

Serban Pop este judecat in dosarul de santaj al directorului general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu. Acesta a fost acuzat ca l-a santajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei, amenintandu-l cu darea in vileag a unor presupuse fapte de coruptie, respectiv ca va face public contractul pentru drepturile de televizare a meciurilor din Liga I, daca RCS&RDS nu va incheia un contract cu Antena Group.

In acest dosar, pe 1 octombrie 2013, Alexandrescu a fost trimis in judecata pentru santaj, fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, si fiica sa Camelia, pentru complicitate la aceasta infractiune, iar Serban Pop, presedinte al ANAF la data faptelor, avocat suspendat, pentru folosire, in orice mod, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

Omul de afaceri Horia Simu, fostii deputati Marko Attila si Theodor Nicolescu au fost trimisi in judecata, alaturi de alte cinci persoane, in dosarul privind despagubirea ilegala aprobata de ANRP pentru un teren de peste 97.000 metri patrati, la un pret supraevaluat cu aproape 70 milioane de euro.

Simu este acuzat ca, in perioada 2006 - 15 ianuarie 2008, a sprijinit si inlesnit nerespectarea prevederilor legale de catre presedintele, vicepresedintele si membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), prin depunerea la un dosar de despagubire a unui imobil a mai multor inscrisuri, printre care o adeverinta medicala si o expertiza extra-judiciara din 2006 intocmita de expertul Zizi Dumitrescu, prin care s-a prezentat fals o stare de sanatate precara si o identificare gresita a terenului, pentru a acredita ideea de imposibilitate de restituire in natura si de urgenta in solutionarea dosarului, potrivit procurorilor.

In baza raportului intocmit de expertul evaluator, membrii Comisiei ANRP au aprobat despagubirea ilegala a lui Horia Simu, pentru terenul de peste 97.000 de metri, cu 128.276.015 de euro (1.315, 53 euro/mp), echivalentul a 466.770.763 de lei, prin supraevaluarea acestuia cu 69.897.373 de euro, echivalentul a 254.458.830 de lei.

"Prin actiunile sau inactiunile lor constiente, inculpatii au contribuit la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 69.897.373 euro, echivalentul a 254.458.830 lei, si la obtinerea unor foloase necuvenite in aceleasi cuantum de catre inculpatul Simu Horia", potrivit rechizitoriului.


(192 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Alina Bica ar fi primit mita de 17.500 de euro la ea acasa - referat procurori | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6288480758667 seconds.