Marți, 18 August 2015 - 06:21 AM Aleg.RO: INTERPELARI in Camera privind fertilizarea in vitro, cersetoria, gunoiul pe caile ferate

Publicat de: ---

7plus

Unele dintre interpelarile facute in ultima luna a sesiunii parlamentare au primit raspuns din partea reprezentantilor Executivului, iar altele nu .

Deputatul PSD Catalina Stefanescu a cerut sustinerea ministrului Sanatatii, Nicolae Banicioiu, in legatura cu includerea serviciilor de fertilizare in vitro si embriotransfer in categoria serviciilor decontate din Fondul national unic al asigurarilor sociale de sanatate. Ea a solicitat ministrului sa sustina initiativa sa legislativa in acest sens, pentru "a garanta accesul tuturor pacientilor care sufera de infertilitate sa beneficieze de serviciile specifice acestei dizabilitati, pe care statul roman s-a obligat sa le asigure odata cu semnarea Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati".

Catalina Stefanescu mentioneaza ca, in prezent, statul roman ofera servicii de acest gen in cadrul Programului national de transplant de organe, al caror cost mediu se ridica la 6.188 de lei, fara a include si costurile petru stimularea ovariana, care sunt suportate de paciente, si cere ca aceste servicii sa fie decontate din Fondul national unic al asigurarilor de sanatate. Ea a aratat ca in 2011-2012 doar 647 de cupluri au beneficiat de acest program, din cele 1.404 care au depus cereri.

Ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a raspuns, insa, ca fertilizarea in vitro face parte din categoria serviciilor de inalta performanta si nu poate fi decontata din Fondul unic al asigurarilor, iar fertilizarea in vitro este finantata prin programe nationale de sanatate. Banicioiu mentioneaza ca, in prezent, prin Programul national de transplat de organe, este finantata ferilizarea in vitro pentru 300 de cupluri.

Deputatul PSD Tamara Ciofu a cerut acordarea dreptului parintilor de a-si putea inhuma fatul nascut mort inainte de 28 de saptamani si de a-i atribui un nume si un prenume, insa nu a primit inca raspuns din partea ministrului Sanatatii.

"Declararea fetusului nascut mort inainte de 28 de saptamani drept avort contravine Codului Penal, normelor OMS, datelor stiintifice privind dezvoltarea ingrijirilor neonatale si dreptului comparat. De asemenea, declararea fetusului nascut mort inainte de 28 de saptamani drept avort nu permite parintilor inhumarea acestuia, violand dreptul la respectul pentru viata privata si familiala", mentioneaza deputatul PSD.

Deputatul PSD Eugen Bejinariu a cerut ministrului Sanatatii sa-i prezinte masurile pe care le are in vedere pentru a stopa plecarea medicilor in strainatate. Nicolae Baniciou a precizat, in raspuns, ca Ministerul Sanatatii intentioneaza sa organizeze in continuare concursuri de rezidentiat pe post in unitati sanitare, iar rezidentii incheie contracte individuale de munca in care se obliga sa lucreze in unitatea sanitara respectiva un numar de ani egal cu perioada rezidentiatului. Banicioiu mentioneaza ca autoritatile locale pot acorda facilitati medicilor si ca este necesara majorarea salariilor medicilor.

Deputatul PSD Sorin-Avram Iacoban a dorit reincrimarea cersetoriei si l-a interpelat de ministrul Justitiei in legatura cu acest subiect, aratand ca in vechiul Cod Penal fapta persoanei apta de a munci de a apela in mod repetat la mila publica, solicitand ajutoare materiale, se pedepsea cu inchisoare de la o luna la 3 luni, iar in noul Cod Penal a fost dezincrimata. El a aratat ca in noul Cod Penal este pedepsita doar fapta celor care cersesc folosind un minor si l-a interpelat pe ministru daca acesta considera necesara reincrimarea cersetoriei in varianta vechiului Cod Penal. Secretarul de stat in Ministerul Justitiei Liviu Stancu a raspuns, in numele ministrului, ca noul Cod Penal a preluat o forma imbunatatita impusa de realitatile actuale ale societatii, incriminarea infractiunii de exploatare a cersetoriei, si anume exploatarea cersetoriei practicate de un minor sau de catre o persoana cu dizabilitati si nu sustine varianta veche.

"Cu referire la o eventuala reincriminare a cersetoriei in forma in care era reglementata in Codul Penal anterior, Ministerul Justitiei nu sutine o astfel de solutie legislativa in considerare faptului ca aceasta reprezinta mai degraba o problema sociala, care presupune, cu prioritate, masuri cu caracter social si administrativ, nu de represiune penala", se arata in raspunsul reprezentantului Ministerului Justitiei.

Deputatul PSD Sorin Iacoban a adresat o interpelare si ministrului de Interne, Gabriel Oprea, fiind interesat si de situatia cetatenilor straini care studiaza in Romania, a persoanelor declarate indizerabile de catre statul roman si de motivul acestor expulzari.

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a precizat, in raspuns, ca, la 31 mai 2015, in Romania erau inregistrati 11.099 de straini care studiau in centre universitare romanesti, iar situatia cetatenilor straini declarati indizerabili de catre autoritatile romane in perioada 2013-2015 este: in 2013 au fost declarati indizerabili opt cetateni din Afganistan, Liban, Tunisia, Irak si Germania, in 2014 un singur cetatean din Ungaria, iar in 2015 au fost declarati indezirabili noua cetateni straini - patru din Franta, trei din Tunisia, unul din Pakistan si unul din Algeria. Potrivit datelor MAI, la 31 mai 2015 aveau drept de sedere in Romania 59.898 cetateni din state terte, mai mentioneaza Oprea in raspunsul transmis.

Deputatul din grupul Democrat si Popular Mihai Blajut a cerut explicatii in legatura cu cine ar trebui sa curete gunoaiele din terasamentul cailor ferate. "O declar cu imensa tristete: Romania este una dintre cele mai murdare tari ale Europei. Oriunde te uiti, superbele peisaje ale tarii sunt pline de gunoaie, iar localitatile sunt sufocate de mizerie. Am repetat-o de mai multe ori. Unul dintre locurile preferate pentru aruncarea gunoiului este zona din apropierea caii ferate, dar si terasamentul feroviar propriu-zis, acolo formandu-se, in ultimii ani, veritabile forme de relief urat mirositoare, napadite de puzderie de balarii", a scris deputatul, care a spus ca autoritatile locale isi declina orice responsabilitate.

Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, i-a raspuns deputatului aratand ca Garda Nationala de Mediu, prin comisariatele judetene, realizeaza in fiecare an controale in privinta salubrizarii localitatilor, cursurilor de apa, cailor rutiere si cailor ferate, iar "verificarile au relevat existenta unor depozitari necontrolate de deseuri in zone adicente caii ferate".

Ea a aratat ca si autoritatile administratiei locale au atributii si raspunderi in salubrizarea localitatilor, la fel si detinatorii de terenuri.

"Avand in vedere ca fenomenul semnalat este repetativ si tine in mare masura de gradul de civilizatie al cetatenilor, precum si imposibilitatea momentana a identificarii potentialilor contravenienti, Garda de Mediu, care controleaza activitatile cu impact asupra mediului inconjurator si aplica sanctiuni contraventionale prevazute de legislatia pentru protectia mediului, va face in continuare demersurile necesare pentru eliminare situatiei prezentate", a mentionat Gratiela Gavrilescu.


(411 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
7 Plus

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa 7 Plus:

INTERPELARI in Camera privind fertilizarea in vitro, cersetoria, gunoiul pe caile ferate | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69573903083801 seconds.