Vineri, 10 Iunie 2005 - 08:32 AM Aleg.RO: Trei instituţii, o singură vedetă

Publicat de: Alin BOGDAN

Pe vremea abia apusă a omnipotenţei lui Adrian Năstase, orice flecuşteţ comis de Palatul Victoria era exhibat în mesaj politic. Prin grija maşinăriei de imagine şi propagandă, unsă de strategul Vasile Dâncu, „bizonul” (aşa cum obişnuiesc unii politicieni să-l numească pe cetăţeanul căruia-i cerşesc votul) afla că tot ce mişcă-n ţara asta, de la o prăpădită indexare de pensii până la podul surpat al lui Oprişan, se datorează marelui partid şi guvernului acestuia. Scopurile aparatului pesedist de comunicare şi relaţii publice erau proiectarea unei imagini de hipercompetenţă şi hiperactivitate a cabinetului, precum şi transferul capitalului astfel obţinut către partid, prin suprapunerea până la identificare a celor două instituţii. Băieţii lui Dâncu nu şi-au prea atins obiectivele (dovadă că PSD lustruieşte, acum, băncile opoziţiei), dar au produs ceva rezultate, de vreme ce Năstase şi compania au adunat cam tot atâtea voturi câte în 2000.

De când tandemul liberal-democrat se află la pupitrul Executivului, flaşneta mesageriei politice şi proiectorul de cai verzi pe pereţi de la Palatul Victoria s-au oprit. Cele două partide care compun Alianţa D.A. fac parte dintr-un cabinet de coaliţie, aşa că identitatea de imagine guvern-partid nu le serveşte prea mult, iar publicul lor ţintă n-ar înghiţi, oricum, folosirea abuzivă a verbului „a da” în discursul politic – enervanta meteahnă a fostului premier –, şi nici specularea propagandistică a unor izbânzi mai mult sau mai puţin reale. Ai lui Tăriceanu merită, fără îndoială, o bilă albă pentru abandonarea escrocheriilor de imagine şi a discursului populist, menit să-l extazieze pe „bizon”. Câteodată, însă, mai ales în situaţii de criză, dacă o apuci pe calea asta, îţi asumi riscul major al pierderii de capital de imagine. Sigur că un premier care-şi afişează nepăsarea faţă de suferinţa inundaţilor, printre apele şi noroaiele Banatului, este moralmente de preferat unui sclivisit căruia i se rupe aşijderea, dar mimează compasiunea şi preocuparea. Momentul de sinceritate brutală nu-l ajută însă pe cel dintâi, întrucât, pentru cruzime politică, alegătorul nu acordă circumstanţe atenuante.

După alegeri, alcătuirea politică a liberal-democraţilor a încetat să mai funcţioneze ca entitate unică în planul mesajului politic. Pe parcursul crizelor care au aprins becul roşu al Alianţei, de la temele majore aruncate de Traian Băsescu (anticipatele, fuziunea PNL-PD), până la potopul bănăţean şi cei trei nefericiţi din Irak, am auzit tot timpul două voci: aceea, căutat baritonală, a lui Tăriceanu, şi răpăiala cadenţată a lui Boc. De obicei, fiecare spunea răspicat altceva şi doar din când în când mai aminteau, cu timiditate şi cu intonaţie scăzută, de Alianţa D.A..

S-ar zice că de vină sunt micile tensiuni apărute în împărţirea şi gestionarea puterii, dar, la vremea lui, şi PSD era o şandrama divizată şi găurită pe dinăuntru. Ce-i drept, obsedaţi de ideea unităţii, liderii lui aveau grijă să cânte, în general, în aceeaşi octavă. Deocamdată însă, liberalii şi democraţii n-au de ce să-şi bată capul cu populisme şi armonii de mesaj politic, câtă vreme pe omul-orchestră de la Cotroceni nu-l lasă corzile vocale, nu i se usucă saliva din gură, iar publicul nu părăseşte sala. În sistemul de comunicare şi relaţii publice al noii Puteri, Traian Băsescu are monopol absolut. Atât asupra jocului de imagine, cât şi asupra discursului populist, din care, până acum, a folosit doar componenta naţională, dar, la limită, o poate scoate de la naftalină şi pe cea socială. Ca şi Năstase şi Dâncu, el plănuieşte, în perspectiva anticipatelor, să transfere capitalul propriu la oamenii lui. Doar că e cam greu să stabileşti o identitate între un preşedinte activ pe scena spectacolului mediatic şi un guvern care stă mai mult după cortină.

(1067 afişări)