Vineri, 10 Iunie 2005 - 08:23 AM Aleg.RO: Nu merge cu moțiune, Curtea Constituțională!

Publicat de: Cornelia Drăghici

azi PSD ar putea ataca la Curtea Constituțională legile pentru care Guvernul își va asuma răspunderea la 14 iunie, pe motiv că asumarea se face, potrivit legii fundamentale, pe un proiect de lege sau pe o temă de politică generală, nu pe un pachet "diform", a declarat liderul PSD, Mircea Geoană. "Acest pachet de legi - și justiție, și cadastru, și proprietate, și restituție - este evident un pachet diform, pe care Guvernul și premierul încearcă să-l prezinte ca o obligație pe linia integărării europene", a spus Geoană, apreciind că aceasta este "o minciună sfruntată", nefiind vorba despre o obligație în urma negocierilor cu Uniunea Europeană. PSD își va face, etapă cu etapă, "obligația politică și constituțională", a mai spus Geoană.
În prima etapă, PSD va depune amendamente, apoi va iniția moțiunea de cenzură, dacă Guvernul nu va ține cont de observațiile de fond ale social-democraților, iar dacă pachetul de legi va fi aprobat, îl va ataca la Curtea Constituțională. "Este un pachet de legi care reprezintă o agendă politică internă, nu are nimic de a face cu Europa", a conchis Geoană.

"Epurările din administrație sunt de neadmis"
Președintele PSD, Mircea Geoană, i-a adresat o scrisoare premierului Călin Popescu Tăriceanu în care îi solicită o întâlnire imediată pentru a analiza situația existentă legată de epurările din administrația publică locală.
Geoană atenționează că "PSD a prezentat, în repetate rânduri, cazuri concrete privind abuzurile reprezentanților Guvernului din județe asupra aleșilor locali ai partidului, precum și împotriva funcționarilor publici din administrația publică locală și județeană". El spune că "semnalele primite din țară arată o amplificare a acestor acțiuni, apropiindu-ne de o situație similară cu cea de la începutul anilor '50, când epurarea politică - practicată de regimul comunist - a decapitat și destabilizat întreaga administrație publică, aruncând România în haos și arbitrar".
În cuprinsul scrisorii președintele PSD prezintă următoarele argumente: exercitarea a peste 160 de controale abuzive în 23 de județe, doar asupra primarilor și aleșilor locali, precum și asupra șefilor de servicii descentralizate membrii ai PSD, pentru a-i determina să demisioneze din funcțiile în care au fost aleși sau numiți sau din calitatea de membru al PSD; modificarea Legii nr. 215 privind administrația publică locală, prin introducerea posibilității schimbării din funcție a președinților și vicepreședinților consiliilor județene cu ajutorul majorității simple, cu scopul evident de schimbare din funcții a membrilor PSD; interpretarea abuzivă a prevederilor legale referitoare la incompatibilitățile președinților și vicepreședinților consiliilor județene membri în Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică, astfel încât prefectul să-i poată demite pe cei care sunt membrii PSD.
"Este limpede că toate aceste acțiuni au drept unic scop înlăturarea din funcțiile deținute în administrația publică locală a membrilor PSD", se plânge Geoană în scrisoare.


(630 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Cornelia Drăghici


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Nu merge cu moțiune, Curtea Constituțională! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.55307698249817 seconds.