Luni, 29 Iunie 2015 - 05:18 AM Aleg.RO: Referendumul lui Tsipras, aprobat de Parlament

Publicat de: ---

Cotidianul

Referendumul propus de premierul grec privind ultima oferta de acord facuta Greciei de catre creditorii sai (UE, FMI) a fost aprobat de majoritatea parlamentului grec in cursul noptii de sambata spre duminica, relateaza AFP, Reuters si DPA, citate de Agerpres .

În favoarea referendumului, propus pentru data de 5 iulie, au votat 178 de deputati, din totalul de 300.

Deputatii majoritatii guvernamentale (stanga radicala Syriza si aliatii lor din cadrul dreptei suveraniste Grecii Independenti, ANEL) au votat in favoarea referendumului, la fel si deputatii partidului neonazist Zori Aurii. Adresandu-se parlamentarilor inainte de votul organizat in legatura cu propunerea privind referendumul, premierul grec, Alexis Tsipras, a estimat ca ''poporul va spune un mare NU ultimatumului, dar in acelasi timp un mare DA Europei solidaritatii''.

Conservatorii din cadrul partidului Noua Democratie si socialistii PASOK (Miscarea Socialista Panelena) au votat impotriva, la fel si comunistii (KKE) si partidul centrist Potami. Fostul premier grec Antonis Samaras, conservator, a estimat, in discursul sau inainte de votul in parlament, ca referendumul din 5 iulie va sfarsi prin a impinge Grecia in afara zonei euro.

Potrivit textului propunerii pentru referendum, grecii vor trebui sa spuna "DA" sau "NU" masurilor propuse vineri guvernului Tsipras de catre creditorii Atenei, UE si FMI, in cadrul ultimului ciclu de negocieri dintre cele doua parti, care dureaza de la sfarsitul lunii februarie.

„Referendumul prin care poporul isi va decide viitorul intr-un mod suveran va avea loc in mod normal duminica viitoare, chiar daca partenerilor nostri le place sau nu”, a spus Alexis Tsipras de la tribuna Parlamentului.

Grecia, in lipsa de bani, va fi expusa riscului unor seisme financiare in serie: pe 30 iunie risca sa nu ramburseze catre FMI un imprumut de 1,5 miliarde de euro si, in aceeasi, zi va inceta planul de asistenta financiara de care beneficiaza Atena din 2012.

Considerand ca Grecia a rupt negocierile, tarile din zona euro au refuzat practic sambata sa prelungeasca planul pana la referendum, cum cerea guvernul grec, cu riscul ca, in urmatoarele zile, BCE sa taie ultimul canal de finantare a bancilor grecesti.

Mentinerea ''umbrelei'' planului de asistenta era de fapt una dintre conditii, cu solvabilitatea bancilor, pentru acordarea unor imprumuturi de urgenta.

Dupa luni de zile de negocieri fara rezultat, creditorii — UE si FMI — au prezentat in aceasta saptamana Atenei o propunere cuprinzand o prelungire cu cinci luni a programului de ajutor, cu un pachet financiar de 15,5 miliarde de euro de imprumuturi (12 miliarde de euro de la europeni si 3,5 miliarde de la FMI), in schimbul unor reforme si masuri de economii bugetare.

Guvernul grec a considerat suma ca ''inadaptata'', suficienta doar pentru a-si acoperi rambursarile in urmatoarele luni catre creditori, si conditiile neadecvate pentru a permite o relansare a economiei tarii.


(616 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Referendumul lui Tsipras, aprobat de Parlament | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.54625296592712 seconds.