Vineri, 03 Iunie 2005 - 08:31 AM Aleg.RO: Dinu Patriciu, escortat de liberali la Parchet – ca Bivolaru de pesediști

Publicat de: Iulius CEZAR

Gândul Soarta omului de afaceri Dinu Patriciu rămâne în continuare incertă. Ieri, Parchetul a reușit, printr-o prestație de excepție a procurorului de ședință, să câștige recursul formulat împotriva deciziei tribunalului de a nu-l aresta pe liberal. Este o victorie parțială a celor din Ministerul Public pentru că judecătorii Curții de Apel București le-au mai dat o șansă de a-l aresta pe Patriciu. Soluția pentru care au optat judecătorii, cu opinie separată, sună astfel: se admite recursul Parchetului și, rejudecând, dispune trimiterea cauzei la Parchet pentru sesizarea legală a instanței de judecată. Cu alte cuvinte, magistrații au fost mai vigilenți decât avocații și au observat că mandatul a fost semnat doar de un singur procuror din cei doi care au făcut urmărirea penală. Admiterea recursului Parchetului înseamnă însă că magistrații au apreciat existența unor indicii temeinice, dar nu au putut trece peste procedură. În aceste condiții, dacă procurorii își mențin temeiurile și respectă prevederile legale de sesizare a instanței pot cere din nou emiterea unui mandat de arestare pentru Dan Patriciu.
Cu ore bune înainte de pronunțarea sentinței, Curtea de Apel București aducea cu sediul PNL-ului. Teodor Meleșcanu, Ludovic Orban, Crin Antonescu, Mircea Coșea, Cristian Boureanu, deputatul Horia Toma, veniseră să facă scut în jurul omului de afaceri Dinu Patriciu, după modelul brevetat cu ani în urmă de pedeseriștii lui Gabriel Bivolaru. Grupați pe bisericuțe, discutau aprins pe tema tupeului procurorilor de a cere arestarea lui Patriciu.

În banca a doua, lângă avocați

Într-un colț se adunaseră avocații, în frunte cu decanul Baroului, într-un altul - reprezentanții Rompetrol, mai spre intrarea în imobil un grup de-al lui Crin Antonescu. Cea mai discretă este „gașca” lui Meleșcanu, fumător de trabuc, care s-a întreținut mai tot timpul cu Cristian Boureanu și Mircea Coșea. Timp de trei ore, peneliștii și-au făcut de treabă pe la fumoarul avocaților și pe holurile instanței. Toate privirile erau ațintite însă spre Dinu Patriciu. Elegant, într-un costum bleumarin cu batistă la rever, Patriciu a stat mai tot timpul lângă avocați. La 12 fix, sala de judecată s-a umplut de miros de parfum fin. Dinu Patriciu s-a așezat în a doua bancă alături de avocați. Ludovic Orban și Aurelian Pavelescu au ales locul din spatele boxei.
Procesul în sine a avut două părți. Avocații omului de afaceri au vrut să termine rapid cu Parchetul, invocând două excepții de nulitate absolută. Se refereau la necompetența materială a procurorilor DIICOT și la nelegalitatea sesizării instanței de judecată. Calm, procurorul de ședință a demontat susținerile celor trei apărători, așa că s-a trecut pe fondul recursului. Pledoaria procurorului i-a dat frisoane omului de afaceri. Potrivit Parchetului, Tribunalul București, deși a admis existența unor indicii temeinice și probe care ar fi putut să conducă la arestarea lui Patriciu, a greșit când a respins solicitarea invocând „profilul socio-moral și profesional” al inculpatului. „ Tribunalul a avut în vedere elemente care țin de circumstanțierea personală a inculpatului. Se eludează astfel Constituția, potrivit căreia cetățenii sunt egali în fața legii. Se creează discriminări între cetățeni în funcție de studii, de viață familială, de starea materială”, a susținut reprezentantul Ministerului Public. A urmat apoi o pledoarie pe tema legată de noțiunea de „pericol pentru ordinea publică”.

Dispute pe tema pericolului public

„Trebuie să avem în vedere toate circumstanțele referitoare la faptă și făptuitor, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului,ca să prezinte pericol pentru ordinea publică, trebuie să fie raportată la o anumită faptă prevăzută de legea penală și nu in abstracto”, a conchis procurorul, cerând instanței să țină cont de actele de la dosar, adică sesizările Gărzii Financiare și ale Oficiului de Prevenire a Spălării Banilor. Replica apărării lui Patriciu nu s-a lăsat așteptată, bătând monedă pe circumstanțele personale ale inculpatului. „E un om excepțional(...) Există o lipsă de suport logic a procurorilor.(...) La dosar nu sunt probe, ci povești.(...) Sesizările făcute nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. (...) Creanțele încasate au un caracter licit”, au susținut la unison avocații, subliniind și meritul companiei conduse de „omul excepțional” Dinu Patriciu, la scară națională. „S-a închis bursa când a fost reținut domnul Patriciu!” au mai zis avocații.
Ultimul cuvânt l-a avut inculpatul: „Tot ce am făcut a fost și este legal. Nu există prejudicii. Este o luptă politică care a plecat de la un general de tristă amintire. Sunt mândru de Rompetrol”, a conchis magnatul.


(799 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Iulius CEZAR


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Dinu Patriciu, escortat de liberali la Parchet – ca Bivolaru de pesediști | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59512209892273 seconds.