Luni, 30 Mai 2005 - 07:45 AM Aleg.RO: Războiul pentru șefia PNL Brașov trece în faza înjurăturilor și amenințărilor

Publicat de: Adrian POPESCU

Gândul Sâmbătă, la ședința Biroului Permanent Județean, președintele filialei, senatorul N. V. Popa, a fost făcut „nebun“, „nesimțit“ și „mitocan“ de vicele Aristotel Căncescu Războiul pentru șefia PNL Brașov a intrat în faza înjurăturilor și amenințărilor pe față, după ce președintele filialei, senatorul Nicolae Vlad Popa, și deputatul Ioan Ghișe au înaintat conducerii centrale o plângere împotriva vicelui Aristotel Căncescu. Acesta este acuzat că, uzând de funcția sa de președinte al Consiliului Județean Brașov, și-a „cumpărat cu funcții și avantaje materiale“ un grup de susținători, cu care încearcă să pună mâna pe șefia organizației județene prin tot soiul de manevre oculte și încălcări flagrante ale statutului PNL.

Cea mai elocventă dovadă în acest sens – susțin cei doi – o constituie modul în care Căncescu a instrumentat din umbră recentele alegeri de la organizația municipală Brașov, propulsându-și în conducerea acesteia doi apropiați, deveniți liberali peste noapte: un fost maior de Miliție și un om de afaceri cu o condamnare penală la 4 ani și jumătate de pușcărie, pentru înșelăciune! Ca urmare, senatorul Popa și deputatul Ghișe au cerut refacerea alegerilor, avertizând că, în caz contrar, ar putea părăsi PNL.

În așteptarea unei decizii a centrului, războiul a izbucnit din nou, sâmbăta trecută, la ședința Biroului Permanent Județean, transformată într-un adevărat scandal, cu „urlete, înjurături și amenințări directe la adresa subsemnatului“, după cum a declarat ulterior, într-o conferință de presă, senatorul N. V. Popa.

„Dl. Căncescu m-a făcut «nebun», «nesimțit» și «mitocan» și m-a amenințat că mai am puțin de trăit la conducerea organizației, mi-a promis că o să-mi telefoneze zilnic, de-acum înainte, ca să-mi spună cât mai am de stat în funcție!“, a precizat președintele PNL Brașov. În urma acestui scandal, senatorul Popa a anunțat că va cere conducerii centrale a partidului dizolvarea „urgentă“ a Biroului Permanent Județean al PNL Brașov și desemnarea unei structuri interimare de conducere a filialei, până la alegerile programate pentru 25 iunie a.c.

Totodată, el a precizat că va prezenta centrului și numeroasele reclamații primite la partid din partea cetățenilor Brașovului împotriva acțiunilor personale ale lui Căncescu, ca președinte al Consiliului Județean.


(1298 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Adrian POPESCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Războiul pentru șefia PNL Brașov trece în faza înjurăturilor și amenințărilor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64224290847778 seconds.