Joi, 19 Februarie 2015 - 05:44 AM Aleg.RO: Dosarul cumnatului premierului Victor Ponta: Un administrator si asociat la trei firme, retinut de procurorii DNA

Publicat de: ---

Puterea taguri: dosar, cumnat, premier, victor, ponta, administrator, asociat, trei, firma, retinut, procuror, dna

Vladimir Ciorba, administrator si asociat la trei firme, vizat in dosarul lui Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost retinut, marti seara, de procurorii DNA Ploiesti . Ciorba a fost adus, in cursul zilei de marti, la DNA Ploiesti, pentru a fi audiat in dosarul in care mai sunt vizati, printre altii, Iulian Hertanu, Sebastian Ghita, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, si fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma.

În acest dosar, a mai fost retinut, marti, fostul consilier judetean Mihai Coman si cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Hertanu.

La sediul DNA Ploiesti au mai fost audiati, in cursul zilei de marti, deputatul Sebastian Ghita, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, si fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, toti trei fiind pusi sub control judiciar.

Vladimir Razvan Ciorba, administrator si asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL Bucuresti si SC Gefam Pro SRL Dobroesti, este suspectat ca, impreuna cu Iulian Hertanu, precum si cu Mihail Marian Coman, administrator si asociat la SC Indserv SRL Ploiesti si SC Indserv Proiect SRL Ploiesti si angajat al SC Hidro Prahova SA, in functia de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, "au constituit un grup infractional pentru a actiona in vederea castigarii frauduloase a contractului de lucrari avand ca obiect «Extindere retele de canalizare in orasul Comarnic»".

Contractul a fost semnat in 13 ianuarie 2012, intre Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL - SC Euroconstruct Trading 98 SRL si SC Hidro Prahova SA Ploiesti, acesta fiind finantat in mare parte din fonduri de la Uniunea Europeana.

Anchetatorii ii suspecteaza pe reprezentantii acestor firme ca si-ar fi insusit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegala a destinatiei fondurilor obtinute si prin sustragerea de la plata contributiilor datorate catre stat, respectiv prin evidentierea unor cheltuieli nereale sau operatiuni fictive in documentele societatilor pe care le-au controlat.

Potrivit procurorilor, la grupul infractional ar fi aderat si Liviu Munteanu, care a fost numit administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, incepand din 25 aprilie 2014.

În acest dosar anchetatorii suspecteaza ca s-ar fi deturnat aproximativ 54 la suta din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind insusiti in interes propriu. Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adauga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscala, au precizat sursele citate.


(150 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Puterea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Puterea:

Dosarul cumnatului premierului Victor Ponta: Un administrator si asociat la trei firme, retinut de procurorii DNA | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.77971911430359 seconds.