Joi, 19 Mai 2005 - 08:50 AM Aleg.RO: Ancheta interna ceruta de iliescieni, intarziata de oamenii lui Geoana

Publicat de: Marius Vulpe

Averea Anuntul senatorului Antonie Iorgovan, potrivit caruia Consiliul de Integritate Morala al PSD trebuie sa se sesizeze de-ndata fata de neregulile semnalate de Ion Iliescu la recentul Consiliu National este sustinut de oamenii fideli fostului presedinte. Cei care fac parte din tabara adversa nu resping propunerea lui Iorgovan, insa spun ca este prea devreme ca acest consiliu sa-si inceapa activitatea.

Consiliul ar trebui sa analizeze acuzele lansate de Iliescu cu privire la intelegeri care au viciat votul in timpul congresului si, de asemenea, in privinta integritatii liderilor actuali ai PSD. Iliescu vorbea despre oameni care au acumulat averi aristocratice folosindu-se de putere si care, sugera fostul presedinte, nu ar putea fi justificate. Este vorba despre categoria vulnerabililor, cum le-a spus Iliescu noilor sefi ai partidului.

Oamenii lui Geoana si Nastase declara ca o asemenea analiza nu strica, ci din contra, ar reprezenta un exercitiu de democratie, dar invoca tot felul de proceduri tehnice pentru a amana termenul de demarare a anchetei. Mai daunazi, la Consiliul National al PSD, liderul grupului de la Cluj, Ioan Rus, nu avea nimic impotriva anchetarii modului in care ar fi fost viciat votul la Congres, aruncand toata responsabilitatea noului Consiliu, cel care nu dispune nici macar de un statut.

Tergiversarea a avut darul sa-l nemultumeasca pe senatorul Antonie Iorgovan. El detine a doua functie in ierarhia Consiliului caruia ii este menita o astfel de ancheta. Or, numarul unu in acest top este un fidel al aripii influente acum in partid. Este vorba despre Cristian Diaconescu (foto). El invoca inexistenta regulamentului de functionare a institutiei pe care o conduce. „Noi vom adopta abia saptamana viitoare acest regulament“, a declarat Diaconescu, mentionand ca se impune o analiza a modului in care consiliul va proceda la fiecare caz in parte. Chestiunea timpului este importanta. In primul rand, pentru ca aripa Iliescu ar putea pierde si mai mult teren pe fondul incapacitatii fizice a liderului sau de opinie. In al doilea rand, pentru ca tergiversarea anchetelor a constituit un nod de operare pentru PSD si atunci cand s-a aflat la guvernare si era somat de societatea civila sa ia decizii politice in privinta membrilor sai cercetati de Justitie pentru afaceri corupte.

Vasile Dancu, apropiat al lui Adrian Nastase, sustine ca, „desi acuzatiile nu sunt sustinute de realitate“, s-ar impune o astfel de analiza. „Din punct de vedere formal, sunt de acord cu domnul Iorgovan“, a afirmat Dancu, care a adugat ca acest efort va fi facut in van, de vreme ce totul s-a desfasurat normal. Intre cei care sustin ca au constatat nereguli la Congres se afla si Dan Mircea Popescu si Ion Mircea Pascu. „Au fost atatea rumori, pareri ca s-au intamplat lucruri mai putin ortodoxe la maniera de vot incat este bine sa existe aceasta evaluare, pentru clarificare. Ramane de discutat daca la atata timp de la desfasurarea congresului va mai avea vreo importanta“, a apreciat D.M. Popescu, in timp ce Pascu nu vede „o revenire asupra votului“ sau „o reorganizare a congresului“.


(545 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la Marius Vulpe


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Ancheta interna ceruta de iliescieni, intarziata de oamenii lui Geoana | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63148808479309 seconds.