Joi, 20 Noiembrie 2014 - 05:45 AM Aleg.RO: Instanta suprema dezbate joi cererea DNA de arestare a deputatilor Dinita si Adam

Publicat de: ---

jurnalulnational Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au stabilit pentru joi termen pentru dezbaterea cererii DNA privind arestarea preventiva a deputatilor Ion Dinita si Ioan Adam, dupa ce Parlamentul le-a ridicat acestora imunitatea, anunta Agerpres . Cei doi au fost pusi sub acuzare de DNA in doua dosare separate. Astfel, Ion Dinita este acuzat de savarsirea infractiunilor de dare de mita si complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in dosarul de coruptie al presedintelui CJ Brasov, Aristotel Cancescu. Potrivit documentelor de la dosar, firma Gotic SA Brasov, unde Ion Dinita era director general, a primit de la CJ Brasov contracte din bani publici cu incalcarea normelor legale, prejudiciul fiind de peste 7 milioane euro. Astfel, in perioada 2006-2007, in urma desfasurarii procedurilor de achizitie publica - licitatie deschisa, Consiliul Judetean Brasov, reprezentat de Aristotel Cancescu, a incheiat doua contracte cu societatea comerciala Gotic SA Brasov, declarata castigatoare a licitatiilor, reprezentata de Ion Dinita. La randul sau, deputatul Ioan Adam a fost pus sub acuzare de DNA in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri, in care au fost deja arestati fostul deputat Viorel Hrebenciuc si fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc. Potrivit DNA, in cursul anului 2012, deputatul Ioan Adam le-a solicitat judecatorilor Lorand Andras Ordog si Gabriel Uta de la Tribunalul Covasna sa admita o cale extraordinara de atac, prin care sa fie anulate deciziile altor instante care respinsesera cererea lui Paltin Gheorghe Sturdza (nasul de cununie al deputatului) de fi pus in posesie cu peste 43.000 de ha teren forestier si agricol pe raza judetului Bacau. 'Imediat dupa ce a obtinut in mod fraudulos decizia civila nr. 231/ R/ 2012 a Tribunalului Covasna, Adam Ioan, impreuna cu Paltin Gheorghe Sturdza, Calugar Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin si Hrebenciuc Viorel, a constituit si coordonat un grup ce urmarea sa obtina venituri prin oferire de mita, cumparare de influenta sau folosirea nelegala a influentei cu scopul de a urgenta punerea in posesie si eliberarea titlului de proprietate, precum si o cat mai rapida vanzare a terenului forestier dobandit prin hotararea judecatoreasca mentionata', mai arata DNA.


(223 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Instanta suprema dezbate joi cererea DNA de arestare a deputatilor Dinita si Adam | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61535096168518 seconds.