Miercuri, 19 Noiembrie 2014 - 06:02 AM Aleg.RO: Iohannis anunta ca nu se multumeste cu presedintia, ci vrea si guvernarea: Nu vreau cosmetizarea PSD de ochii lumii

Publicat de: ---

ziarulfinanciar Autori: Andrei Circhelan , Iulian Anghel 19 .11.2014

Klaus Iohannis, castigatorul surpriza al alegerilor prezidentiale de duminica, anunta ca partidul pe care il conduce revendica guvernarea, iar schimbarea de putere se poate petrece chiar si in 2015, nu neaparat dupa alegerile legislative din 2016.



?Exista voci care spun ca de ce nu cerem noi schimbarea de ur­genta a gu­ver­nului. Ce dorim noi este o schim­bare a puterii in Romania. Noi do­rim sa preluam puterea, noi, PNL. Nu mai exista doua partide (PNL si PDL, aflate in proces de fuziune - n. red.), ci unul singur - PNL nou - care doreste sa preia puterea.?

Potrivit lui Iohannis, schimbarea puterii se va intampla in 2015 sau cel mai tarziu in 2016, cand vor fi alegeri parlamentare.

?Nu dorim cosmetizarea unui guvern PSD, nu ne intereseaza cos­metizari de ochii lumii, ci schimbare profunda. Asta am inteles de la ce­tatenii care au votat?, a spus Iohannis.

Presedintele Romaniei nu-l poate insa schimba din functie pe prim-mi­nis­trul tarii. Prin urmare, doar Par­la­men­tul, prin adoptarea unei motiuni de cenzura, poate inlocui guvernul si abia apoi seful statului poate, la randu-i, propune un nou sef la Palatul Victoria. Ca acest lucru sa se pe­treaca, trebuie sa se modifice raportul de forte din forul legislativ, net fa­vo­ra­bil acum guvernului format in jurul PSD. Abia schimbat gu­ver­nul putem vorbi despre o noua po­litica de gu­ver­nare si de un nou program economic.

Programul electoral al prese­din­telui ales cuprinde o serie de masuri economice (chiar daca presedintele nu are atributii directe in politica guvernului) precum revenirea la cota de TVA de 19%, de la 24% acum, dar acestea sunt deziderate, pentru ca un singur punct de TVA, de pilda, inseam­na un gol in buget de 2,1 mi­liarde de lei anual, bani ce trebuie ga­siti de undeva ? din crestere eco­nomica, ce nu se intrezareste a fi prea mare, dintr-o mai buna colectare, care nu vine, sau din noi taxe.

 

Gata cu legea amnistiei

Deocamdata, actualul guvern si actuala majoritate arata ca doresc sa co­laboreze cu viitorul presedinte. Camera Deputatilor a respins ieri con­troversatul proiect al legii am­nis­tiei si gratierii, o cerere expresa a pre­se­dintelui ales si o tema de con­frun­tare in intalnirea directa dintre Io­hannis si Ponta, in timpul cam­paniei.

De asemenea, Camera Depu­tatilor a aprobat cererea Justitiei de arestare a deputatului Ion Dinita.

 

Romania economica in ochii noului presedinte

Ce vrea Iohannis

1. Reducerea TVA de la 24% la 19%, alaturi de ?impozitare redusa si simplificata? care sa atraga investitii straine si sa sustina capitalul local. Nevoile bugetare mai mari ar fi acoperite prin imbunatatirea eficientei fiscale, prin simplificarea si cresterea colectarii, potrivit programului.

2. Programul are in vedere o dezbatere intre mentinerea sistemului in care salariatii platesc pensiile sau trecerea la un sistem de conturi individuale de economisire prin investitii prudentiale. In plus, se are in vedere introducerea unui sistem de pensii ocupationale si asigurari sociale pentru activitati ocazionale.

3. Programul prezidential mentioneaza ca prioritati modernizarea agriculturii locale, inclusiv prin dezvoltarea micilor afaceri in mediul rural. Prioritatile ar fi modernizarea sistemului de irigatii si consolidarea regimului de proprietate funciara, care ar stimula antreprenoriatul in agricultura.

4. Pe partea de infrastructura, Iohannis propune ca toate partidele politice sa discute si sa isi asume un master plan pe 10 ani pentru transport rutier, feroviar, maritim si aerian. Prioritatile sunt sistemul national de autostrazi si aeroporturile.

5. Romania poate deveni un actor european prin intermediul industriei si al energiei. In energie, programul prezidential mentioneaza diversificarea surselor si stabilirea unei strategii energetice, in timp ce pentru industrie vizeaza o abordare pe intregul lant valoric, de la materii prime la servicii postvanzare.

 

Care este realitatea

Taxa pe valoare adaugata are a doua pondere ca marime in veniturile bugetului consolidat, contribuind la buget 38 mld. lei in primele noua luni ale anului si cu 52 mld. lei anul trecut. O reducere a TVA cu cinci puncte procentuale ar insemna o scadere cu

10 mld. lei a veniturilor la bugetul de stat, care trebuie gasiti din alta parte.

Deficitul fondului public de pensii este in medie de 3 mld. euro anual si se va adanci. In conditiile unei natalitati in scadere, raportul dintre salariati si pensionari este din ce in ce mai nefavorabil angajatilor. La jumatatea anului, Romania avea peste 4,4 milioane de salariati in economie si 5,4 milioane de pensionari.

Agricultura are o pondere de aproximativ 6% in PIB, dar in agricultura lucreaza circa o treime din populatia ocupata, un numar absolut enorm. Raportul arata ineficienta cu care se lucreaza in agricultura, mai ales in conditiile in care cea mai mare parte din oamenii ocupati lucreaza in agricultura de subzistenta.

Romania are un master plan general de transport al Romaniei, pentru perioada 2014-2030, elaborat recent. Documentul, obligatoriu pentru atragerea de fonduri europene, spune ca Romania are nevoie de 49 de mld. euro pana in 2030 pentru infrastructura, dar poate strange doar 35 mld. euro.

Guvernul lucreaza la o strategie energetica. Romania dispune de toate tipurile de resurse energetice. Anul trecut, pe fondul unei reduceri a consumului intern, Romania a exportat 4,7 TWh energie si a importat 2,7 TWh.  

 

 

 

Presedintele german: Germania va sprijini Romania in consolidarea statului de drept

Presedintele german, Joachim Gauck, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria la alegerile prezidentiale de duminica si l-a asigurat ca Germania va continua sa sprijine Romania pe drumul reformelor importante, in special in ceea ce priveste consolidarea statului de drept.

?Preluati mandatul in vremuri marcate de mari provocari la adresa Europei si a tarii dumneavoastra. Fiti sigur ca Germania va continua sa sprijine si in viitor Romania pe drumul reformelor importante care urmeaza sa fie facute, in special in ceea ce priveste imbunatatirea statului de drept.?

Joachim Gauck l-a asigurat pe Klaus Iohannis ca ?increderea reciproca va sta la baza cooperarii? si ca ?relatiile bune, de prietenie, dintre tarile noastre vor fi dezvoltate si aprofundate atat la nivel european, cat si international?.

 

 

Merkel, catre Iohannis: Impreuna vom aprofunda relatiile bilaterale. Germania va sprijini Romania cu sfaturi si fapte

Cancelarul german Angela Merkel, cel mai puternic lider al Europei, l-a felicitat ieri pe Klaus Iohannis pentru victoria in alegerile prezidentiale, asigurandu-l ca Germania va ramane, dupa cum singura afirma, ?un partener de nadejde? al Romaniei.

?Va felicit din toata inima pentru alegerea dumneavoastra in functia de presedinte al Romaniei. (?) Vom sprijini Romania cu sfaturi si fapte pe calea reformelor importante pentru tara dumneavoastra si pentru Uniunea Europeana si vom ramane un partener de nadejde. Sunt convinsa ca impreuna vom putea aprofunda relatiile noastre bilaterale?, i-a transmis Angela Merkel lui Klaus Iohannis.

Relatiile dintre Romania si Germania au fost mai degraba reci in ultimii ani ? Germania fiind una dintre tarile care s-au opus aderarii Romaniei la Spatiul Schengen ? in ciuda faptului ca, din punct de vedere economic, fagasul este bun.

Germania este principalul partener comercial al Romaniei si inseamna 18% din exporturile tarii. Germania se afla pe locul doi, dupa Olanda, ca cifra de afaceri totala a firmelor locale cu capital strain. Daca tinem insa seama ca Olanda este mai degraba un ?paravan?, putem spune ca Germania este in frunte si aici. Peste 10.000 de companii cu capital majoritar german cu afaceri cumulate de 19 miliarde de euro si 200.000 de salariati activau pe piata romaneasca in 2012. Capitalul german are o prezenta puternica in special in industria componentelor auto, prin afaceri precum Continental si Schaeffler, dar si in comert, prin Kaufland, liderul pietei de retail, sau Metro. 10% din investitiile straine directe in Romania (6,7 miliarde de euro) sunt din Germania.


(324 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziarul Financiar

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziarul Financiar:

Iohannis anunta ca nu se multumeste cu presedintia, ci vrea si guvernarea: Nu vreau cosmetizarea PSD de ochii lumii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61690998077393 seconds.