Marți, 17 Mai 2005 - 08:06 AM Aleg.RO: Ion Iliescu a fost plimbat din spital in spital si tratat cu materiale aduse de acasa

Publicat de: Valentin POPESCU

adevarul Ion Iliescu, fostul presedinte al Romaniei, a putut cunoaste direct, ca pacient, ce inseamna haosul din sistemul sanitar. Suferind de cardiopatie ischemica decompensata pe fondul unor crize de hipertensiune, Iliescu a fost plimbat din spital in spital pentru diagnostic si eventual tratament. Ion Iliescu s-a internat duminica la Elias, spital condus de doi medici in care are incredere: Sorin Oprescu si Dana Safta. El a fost insotit de medicul de familie, dr. Liviu Lesanu. Desi in Elias sunt conditii deosebite, iar echipa de acolo poate asigura confidentialitatea solicitata de pacient, lipsesc echipamentele de coronarografie necesare pentru o interventie pe cord. Adica nu poate fi explorata starea arterelor coronare, pentru a se sti daca e nevoie de o operatie de by pass (implantarea unei "artere" artificiale), de dilatarea mecanica a stenozelor coronare cu un balonas sau de plasarea unui stent (un dispozitiv ce mentine deschise vasele care iriga cordul). Comisia alcatuita din opt somitati ale lumii medicale a recomandat deplasarea la Fundeni pentru coronarografie. Desi din comisie facea parte prof. dr. Carmen Ginghina, care lucreaza la Institutul Inimii, nici ea, nici ex-senatorul PSD Bradisteanu, care conduce institutul, n-au stiut ca nu functioneaza angiograful de la Fundeni. Iliescu a ajuns la spital in jurul orei 13 si, ca sa nu se spuna ca a batut drumul degeaba, i s-au facut "teste pulmonare", conform senatorului Oprescu. Surse din Spitalul Fundeni ne-au confirmat ca aceste teste se puteau efectua si in alte spitale, iar coronarografia, daca ar fi mers angiograful, putea fi efectuata in acest centru de referinta pentru bolile de inima. Pacientul a fost deci trimis la Spitalul de Urgenta, unde i s-a efectuat interventia de catre dr. Dan Deleanu... de la Fundeni. Acesta i-a pus lui Iliescu cinci stenturi ("armaturi" metalice care mentin deschise vasele de sange). Stenturile au fost aduse de medic din rezerva personala, spitalul neavand in stoc, astfel de dispozitive, din cauza crizei. Prof.dr. Sorin Oprescu s-a straduit, pe tot parcursul interventiilor sale publice, sa linisteasca mass-media: "Riscul unei astfel de interventii este de 0,01%. Pentru a elimina orice pericol, dr. Bradisteanu si o echipa de chirurgi este in stand-by pentru orice eventualitate. Sper ca in functie de rezultatele coronarografiei, Ion Iliescu sa fie activ din punct de vedere public in 4-5 zile". Nina Iliescu a fost singura persoana care a avut voie sa-l viziteze pe senatorul PSD. "Am jucat rolul de PR, am primit mii de telefoane. La jumatate dintre ei le-am spus doar "nu te bucura ca nu are" si i-am rugat pe toti sa se potoleasca. Primul care s-a interesat de starea presedintelui a fost Adrian Nastase", a mai spus dr. Oprescu.


(2021 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la Valentin POPESCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Ion Iliescu a fost plimbat din spital in spital si tratat cu materiale aduse de acasa | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.77329897880554 seconds.