Miercuri, 18 Septembrie 2013 - 05:55 AM Aleg.RO: Un faliment previzibil in Republica Mazare

Publicat de: ---

romanialibera Greva declansata de soferii RATC Constanta in prima zi de scoala a continuat pana ieri dupa-amiaza . In timp ce angajatii spun ca sunt nemultumiti de salarii, primarul Radu Mazare anunta ca singura salvare este privatizarea. Una dintre mize – subventiile de milioane de euro.In 13 ani de mandat, echipa edilului a reusit performanta sa transforme RATC intr-o in­sti­tutie cu datorii, cu angajati in greva si aproape de desfiintare. De vina este managementul, a recunoscut-o chiar primarul. A dat vina pe fostul director, Dumitru Coiciu, dar cei care au vizat tot timpul activitatea regiei sunt el insusi, viceprimarul Gabriel Stan si Consiliul Local. RATC este in pragul falimentului din cauza unor decizii catastrofale de management, este adevarat. Una dintre cele mai grave este cea legata de conflictul dintre RATC si Casa de Pensii Constanta. \'Dificultatile de ordin financiar ale regiei sunt cauzate de datoriile neplatite ale Casei Judetene de Pensii, care trebuie sa ne achite sumele aferente abonamentelor de calatorie eliberate deportatilor si detinutilor politici. Ne judecam cu Casa Judeteana de Pensii pentru ca mai are sa ne plateasca 16 miliarde de lei vechi pentru anul 2010 si 70 de miliarde de lei vechi pentru 2011. Nu ne-au dat nici un ban\', atragea atentia, din 2012, fostul director Dumitru Coiciu. El spunea ca CJP ar fi cerut listele nominale cu cei 4.500 de beneficiari, dar si copii dupa cupoanele de pensie, ceea ce ar fi insemnat mii de acte lunar. Ar fi trebuit sa le faca pentru a obtine banii, i-a reprosat Radu Mazare, care l-a demis din functie.Cireasa de pe tortConflictul cu CJP este insa numai cireasa de pe tort. RATC are probleme de ani de zile, iar acestea au dus, incet, dar sigur, spre falimentul iminent. Una dintre ele este legata de achizi­tii. In 2007, primaria cumpara zece autobuze supraetajate, pentru care platea trei milioane de euro. Masinile nu si-au scos insa banii, fiind o sursa continua de pierderi. Pentru a mai elimina din ele, s-a hotarat ca o parte din autobuze sa fie inchiriate.O alta decizie controversata a fost eliminarea troleibuzelor si tramvaielor, adica a transportului electric. Sinele de tramvai au disparut cu totul si s-a apelat la autobuze MAZ, cumparate din Bielorusia. Nici acum nu se stie ce s-a intamplat cu infrastructura de tramvai, care a fost repede dezasamblata. Tramvaiele erau vechi si prea scump de intretinut si inlocuit, a spus atunci Radu Mazare. Retineti insa: desfiintarea liniilor de tramvai se intampla in anii 2004-2005, cu putin timp inainte sa se cheltuie trei milioane de euro pe autobuze supraetajate.Gratis pentru batrani? Nu chiarUn alt lucru care a dus la falimentul grabit al regiei este faptul ca batranii cu pensii mici au beneficiat de transport gratuit din partea primariei. De fapt, cineva plateste pentru acest lucru, si plateste gras. Este vorba de circa patru milioane de euro pe an, din banii contribuabililor, suma confirmata de Radu Mazare. In timp, sumele platite sunt imense.Paradoxal, sistemul privat de transport in comun, controlat de controversatul om de afaceri Corneliu Babinciuc, apropiat al conducerii PSD Constanta, prospera. Babinciuc l-a avut ca partener de-a lungul timpului pe si mai controversatul PSD-ist Corneliu Iacubov. Fiul lui Babinciuc, Sergiu, este membru al Tineretului PSD Cons­tanta. Maxi-taxi ofera chiar tarife mai mici decat RATC. Radu Mazare a spus ca nu intelege cum RATC este pe pierdere, in conditiile in care autobuzele sunt cumparate de municipalitate si in care primesc si subventia de patru milioane euro anual, iar privatii isi cumpara singuri masinile. Ieri, microbuzele au suplinit lipsa autobuzelor de pe strazi. Consiliul Local le-a impus un pret maxim de 1,5 lei pe bilet. \'Am stat ca sardelele. Ne e frica sa mergem cu microbuzele, dar ce sa facem?\', a intrebat retoric o constanteanca.Cu un ochi la RATC si cu unul la privati, Radu Mazare a anun­tat, din vara acestui an, ca se gandeste serios sa privatizeze RATC. Zilele trecute a revenit si a spus ca ar dori sa faca licitatie numai pentru trasee. Cu alte cuvinte, numai pentru afacerea rentabila. Cine va prelua traseele va primi si banii pentru transportul batranilor. E vorba de circa patru milioane euro si exista suspiciuni ca greva nu este decat o modalitate de a grabi procesul. Pana atunci, operatorii privati fac un test in aceste zile de greva: preiau calatorii RATC, dupa ce Mazare le-a cerut acest lucru. O avanpremiera sau o mana de ajutor data constan­teni­lor? Ramane de vazut. Cert este ca primarul se gandeste serios la aceasta solutie: \'Ne vom gandi la modalitatea de rezolvare pe linia privatizarii, nu a RATC, ci a licitatiei, asa cum spune legea, a liniilor de traseu, eventual o sa le dam si niste autobuze si le vom impune ca pretul unui bilet sa nu depaseasca 1,5 lei\'.ReactiiSenatorul Gigi Chiru, presedintele PDL Constanta, a avertizat ieri asupra intentiilor lipsite de onestitate ale administratiei publice locale conduse de Radu Mazare in ceea ce priveste transportul in comun din Constanta: \'Asa cum a facut cu pachetele pentru pensionari, cu magazinele destinate varstnicilor, cu serviciul de ecarisaj si multe alte surse de bani publici «impinse» inspre prietenii sai, Radu Mazare are acum o noua tinta: transportul. Greva pornita de angajatii RATC, de a caror nemultumire nu ma indoiesc, pare, totusi, un scenariu bine pus la punct pentru a manipula opinia publica\'. /* (c)AdOcean 2003-2013, rl_ro.Romania_Libera.Actualitate.Politica.Textlink */ ado.slave('adoceanliberarowaqeepqnfa', {myMaster: 'gUn6uY8QQv3ETjhe1X5VQMQ_Xq.yevuhD2._GEI4w5z._7' , onServerEmissionEmpty:function() { handle_adocean_emission_empty("textlink","politica")}, onServerEmission:function() { handle_adocean_emission("textlink","politica")} })


(478 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Un faliment previzibil in Republica Mazare | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65418791770935 seconds.