Vineri, 09 August 2013 - 06:15 AM Aleg.RO: Secuii din Romania, masa de manevra a extremistilor din Ungaria?

Publicat de: ---

adevarul

Aflu din presa romaneasca faptul ca radicalii maghiari isi fac tabara intr-o comuna din Harghita, „aparati” de o grupare paramilitara .  Mai aflu ca la tabara Tabara Tineretului Maghiar din Ardeal, finantata de primaria Joseni si Consiliul Judetean Harghita, va participa si extremistul Vona Gabor, liderul Jobbik. Pentru cine nu stie, Jobbik este bratul politic al militiei paramilitare Garda Maghiara, care aduce foarte mult ca simbolistica si obiective cu celebra SA sau “Camasile Brune”, militia paramilitara a Partidului Nazist.  Domnul Vona Gabor declara ca va participa in calitate de lector la tabara amintita. „Avand in vedere ca nu demult premierul nostru (Orban Viktor) a tinut in Ardeal, la Baile Tusnad, o prelegere unde s-au pronuntat multe, la acestea trebuie sa reactionez si abia astept sa fiu prezent la sfarsit de saptamana la voi. O sa am multe de spus. Puteti sa fiti siguri", a transmis de liderul Jobbik.

Asadar, inteleg din mesajul acestui personaj ca el vine in Harghita ca sa-i dea replica premierului maghiar, Viktor Orban, lider controversat cu idei care sugereaza uneori un blocaj mental de secol XIX.  Altfel spus, domnii acestia se perinda prin Transilvania pentru a-si face campanie electorala pe banii publici ai administratiilor din Romania. Daca nu stiati dragi secui din Harghita, voi platiti din buzunarele voastre destrabalarea electorala a politicienilor de la Budapesta. Ei vin la voi acasa o data pe an, injura si instiga pe banii vostri, propovaduiesc izolarea si saracia, iar apoi se intorc in pusta sa chefuiasca pe capitalul electoral cules abuziv de la voi din curte.

Ceea ce mi-e foarte greu sa inteleg este cum o comunitate veche, cu identitate proprie precum cea a secuilor din Romania, a ajuns in situatia trista de a fi o simpla masa de manevra in jocurile electorale ale politicienilor de la Budapesta? Dupa ce secole la rand secuii au rezistat in fata presiunilor regilor maghiari de a-i subjuga, iata ca sub conducerea unor elemente radicale controlate din capitala Ungariei, secuii inclina steagul.

In copilarie, in fata blocului ma jucam si cu copii romani si cu copii maghiari. Cea mai buna prietena a mamei mele era o unguroaica, o femeie buna la suflet. De aceea, mi-e tare greu sa inteleg. Oare chiar atat de puternica sa fie aceasta propaganda absurda a falsei persecutii etnice atatata de diversi radicali cu mintea tulbure? Oare chiar sa acopere cu totul ideea luminata ca in secolul XXI miscarea, colaborarea, comunicarea, contactul, iar nu izolarea, autosificienta si exclusivismul radical sunt caile pentru o viata mai buna? Si pentru secui, si pentru romani si pentru maghiari. In linii mari, UDMR pare ca a inteles pana acum aceste lucruri si joaca deocamdata o carte rationala, tinandu-se departe de extremisti. Asta e bine.

Singurul lucru care ma ingrijoreaza este ca aceasta otrava provoaca pe termen mediu si lung mai ales saracie, foarte multa saracie.

Ideologia Jobbik este una retrograda si penala pe teritoriul Ungariei, al Romaniei, al intregii Uniuni Europene. Inteleg ca nu trebuie sa-i victimizam prea tare pe extremisti pentru ca le-am da inutil apa la moara. Insa veninul pe care il imprastie se raspandeste. Incet si sigur. Cu toate acestea, singurul lucru care ma ingrijoreaza este ca aceasta otrava provoaca pe termen mediu si lung mai ales saracie, foarte multa saracie. Cu tot raul pe care il aduce ea in relatiile dintre oameni, comunitati si natiuni.


(731 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Secuii din Romania, masa de manevra a extremistilor din Ungaria? | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56391286849976 seconds.