Luni, 08 Iulie 2013 - 06:00 AM Aleg.RO: Uioreanu vrea sa candideze la sefia PNL Cluj

Publicat de: ---

cronicaromana .

Horea Uioreanu a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca filiala judeteana Cluj a PNL trebuie sa obtina rezultate importante la alegerile europarlamentare de anul viitor si la cele prezidentiale.

“In discutiile avute lunile trecute, daca imi depun candidatura la presedintia filialei judetene Cluj a PNL la alegerile din 14 septembrie, am spus ca voi avea discutii cu primarii, cu consilierii si, daca voi avea sustinere, voi cugeta asupra candidaturii. Anunt acum intentia de a candida, de a incepe discutii pentru formarea unei echipe care sa ma sustina. Avem pasi mari de facut anul viitor, de a avea rezultate importante la alegerile europarlamentare de anul viitor si la cele prezidentiale, pentru alegerea lui Crin Antonescu ca presedinte al Romaniei”, a spus Uioreanu, informeaza Mediafax.

Presedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoara, a declarat la randul sau, in aceeasi conferinta de presa, ca va face “un pas lateral” si nu va mai candida la functia de presedinte al filialei.

“Am condus timp de 12 ani PNL Cluj si a intervenit uzura si oboseala unei asemenea functii. Nu voi mai candida pentru un nou mandat de presedinte al filialei judetene la alegerile din 14 septembrie si ma bucur ca Horea Uioreanu are energia de a candida pentru aceasta functie. Nu fac un pas in spate, ci unul lateral, voi ramane in noua echipa”, a spus Nicoara.

Potrivit acestuia, Horea Uioreanu va fi un “un element de continuitate” in PNL Cluj, in conditiile in care acesta este co-fondator al filialei.

“Eu am dus sus stacheta, PNL Cluj a ajuns cel mai puternic partid din judetul Cluj. Am convingerea ca noua echipa va fi una performanta si va atinge obiectivele propuse, un rezultat bun la europarlamentare si prezidentiale”, a spus Nicoara.

Marius Nicoara si Horea Uioreanu sunt membri ai PNL Cluj din ianuarie 1990.

Horea Uioreanu a fost deputat al PNL de Cluj timp de doua mandate, intre 2004 si 2012, iar la alegerile locale din iunie 2012 a fost ales presedinte al Consiliului Judetean Cluj.

 


(375 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

Uioreanu vrea sa candideze la sefia PNL Cluj | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.