Luni, 15 Aprilie 2013 - 06:03 AM Aleg.RO: Basescu va colinda tara cu Miscarea Populara

Publicat de: ---

evenimentulzilei Dupa sarbatorile de Pasti, seful statului va participa la dezbaterile fundatiei . In paralel, Miscarea Populara pregateste concursuri pentru recrutarea sefilor de filiale

Sursa: NICU DIRDIIAC

Miscarea Populara, fundatia initiata de consilierii presedintelui Traian Basescu si condusa de decanul facultatii de sociologie, Marian Preda, va incepe sa se dezvolte in provincie, imediat dupa sarbatorile de Pasti. Basescu insusi va colinda tara si, probabil, va participa la dezbaterile organizate in mai toate centrele regionale, afirma surse din interiorul acestei fundatii.

Fara vechi activisti

Liderii oficiali ai Miscarii Populare s-au reunit la sfarsitul saptamanii trecute si au decis sa nu accepte ca sefii filialelor judetene sa fie cei care pun la dispozitia miscarii un sediu. In principiu, nu vor fi folosite vechile retele de partid sau din administratie. Miscarea are deja circa 6.000 de adeziuni si va recruta liderii locali prin concurs, care va fi transmis prin internet. O firma de resurse umane a fost deja contactata.

In principiu, vor beneficia de puncte in plus cei care au facut voluntariat pentru fundatie, nu cei aflati in cautarea unei slujbe. De altfel si presedintele Traian Basescu spunea ca Miscarea Populara este acum o oferta pentru cei neangajati politic si ca este convins ca va descoperi niste lideri noi „foarte credibili”, iar dupa ce isi va termina mandatul in 2014 se va implica si el. „Vor sa scoata la lumina oameni politici noi de alta calitate si de alt calibru. Dupa ce imi termin mandatul, ma voi implica si eu. Acum doar ii sustin”, a spus Basescu.

Miscarea Populara si-a lansat platforma-program. "Partidele la guvernare au dezvoltat tendinte cleptocratice"

Apelul la elite

Punctul de atractie al Miscarii este presedintele Basescu, care va incepe, dupa Pasti, sa se plimbe prin tara, participand la conferintele fundatiei. Duminica, aceasta structura a facut publica si o platforma-program. In document, Miscarea face apel la elite. „Miscarea Populara face un apel catre elite. Ne identificam cu aceste elite (...). Ii recunoastem ca elite deopotriva pe cei care au o mica afacere de succes, pe cei care activeaza cu succes in agricultura, in mediul industrial, corporatist, academic, administrativ sau social. Aversiunea noastra este fata de promovarea mediocritatii, nu fata de oamenii simpli, pe care ii sprijinim in progresul lor”, se arata in program. Documentul mai apreciaza ca „partidele au esuat sa convinga pentru ca s-au raportat la doctrine, nu la realitate”.

Cleptocratia la putere

„Partidele la guvernare au dezvoltat tendinte cleptocratice. Partidele actuale nu sunt structuri care aduna oameni pe baza asumarii in comun a unor valori, ci sunt structuri care s-au bazat pe armonizarea intereselor individuale”, sunt de parere autorii programului. „Atmosfera toxica din partide provine din frustrarea constanta a membrilor de rand care nu inteleg de ce unii, fara calitati vizibile deosebite, ajung in varful piramidei de putere”, se mai precizeaza in platforma-program, care apreciaza ca „partidele promoveaza proiecte menite a le asigura controlul resurselor financiare (...) nu proiecte utile pentru oameni”.

Un concurs transparent, cu ajutorul unei firme de resurse umane, va fi procedura de promovare in Miscarea Populara.

Daniel Funeriu anunta ca va coordona programul Miscarii Populare

Miscarea ar musca din electoratul PDL

Mai mult de jumatate dintre romani (59%) considera ca nu este necesara aparitia unui nou partid politic in Romania, releva Studiul privind acceptabilitatea publica a unor noi miscari politice, realizat de IRES. 39% dintre repondenti considera necesara aparitia unui noi partid, iar 2% nu stiu. Potrivit studiului, 61% dintre repondenti au auzit de infiintarea Fundatiei Miscarea Populara, iar 39% nu au auzit. 70% sunt de parere ca Miscarea a aparut ca o consecinta a disputelor din cadrul PDL. Numai 9% cred ca este vorba despre o initiativa originala.

Daca duminica ar avea loc alegeri si Miscarea Populara ar intra in competitie ca partid, 9% dintre cei chestionati au spus ca ar vota cu aceasta, in timp ce 13% ar vota cu PDL, iar 57% cu USL. PP-DD ar obtine 9%, iar cu UDMR si PRM ar vota cate 3%, in timp ce 5% ar vota cu alt partid. Daca Miscarea Populara nu ar participa la alegeri, PDL ar obtine 19% din voturi, iar USL - 59%, dovada ca o buna parte din electoratul democrat-liberalilor asteapta altceva.


(302 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Basescu va colinda tara cu Miscarea Populara | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56499004364014 seconds.