Joi, 11 August 2011 - 06:14 AM Aleg.RO: Geoana: Partidele vor trebui sa dea drumul din brate clanurilor care sifoneaza banii publici

Publicat de: ---

curierulnational Geoana: Partidele vor trebui sa dea drumul din brate clanurilor care sifoneaza banii publiciRoxana Dimache / roxana .dimache@curierulnational.roMircea Geoana a declarat ca partidele vor trebui sa dea drumul din brate clanurilor politico-economice care sifoneaza banii publici si a propus cinci directii pentru un proiect de limitare a efectelor crizei, astfel încât România sa poata trece de uraganul care vine.Presedintele Senatului avertizeaza ca partidele politice nu mai pot fi "centre de profit" înainte sa fie centre de politici publice, de competenta si onorabilitate. "Indiferent de cum vrem sa-l definim, un nou val de criza se ridica tot mai puternic în aceste zile. Caderea Burselor, neîncrederea investitorilor si lipsa de fermitate a liderilor politici ne fac sa nu mai vorbim despre posibilitatea unei noi crize, ci direct despre intensitatea si victimele sale. Cine si cât de dramatic va fi lovit sunt întrebarile momentului, la care analistii vin cu raspunsuri timide, sovaielnice, de limitare a pierderilor", scrie Geoana pe blogul sau. În opinia sa, nu este doar firesc, ci si obligatoriu sa discutam despre cum facem ca România sa reziste "furtunii iscate pe pietele internationale". "Suntem foarte vulnerabili la evolutiile globale si dovezile cele mai bune sunt atât deprecierea leului, cât si prabusirea Bursei de la Bucuresti din ultimele zile. Pentru ca, asa cum arata George Friedman, nu mai avem de-a face cu o simpla criza economica, ci cu o criza a economiei politice, pentru ca lipsa de încredere în sistemul financiar a generat o lipsa de încredere în sistemul politic, este momentul ca oamenii politici sa nu mai caute scuze si sa se comporte macar o data ca lideri. Într-o tara ca România, în care, în ciuda unor echilibrari macroeconomice, populatia este într-o situatie mai dificila decât în 2008, acest lucru este cu atât mai necesar", considera Mircea Geoana, potrivit Mediafax. Mircea Geoana precizeaza ca va trebui înteles de toata lumea ca resursele pe care vom putea conta vor fi în principal interne, la care se adauga fondurile europene si, eventual, expansiunea activitatii firmelor deja existente în România. El mai arata ca România nu va putea supravietui cu o economie subterana de aproape 40% sau cu 3 milioane de lucratori în strainatate care tin 100 miliarde de euro în afara circuitului economic intern. "Toate partidele vor trebui sa dea drumul din brate clanurilor politico-economice care sifoneaza banii publici, caci nu se poate sa pui panselute înainte de a fi modernizat scoli si spitale si nu se poate sa coste un kilometru de sosea de 4 ori mai scump decât în Occident", sustine presedintele Senatului. În opinia sa, o alta directie presupune întelegerea ca austeritatea, de una singura, fara a exista un stimul pentru cresterea economica sanatoasa a economiei, nu poate da rezultate. "Raportarile macroeconomice triumfaliste sunt inutile daca ele sleiesc, saracesc si aduc la disperare o natiune", adauga Geoana. El mai sustine întelegerea ca este necesar sa se ajunga la un acord asupra a 20-50 de mari proiecte de interes national, care sa fie duse la bun sfârsit, indiferent de guvernare, Geoana mentionând ca, din încapatânare sau din calcul meschin, avem astazi 40.000 de proiecte începute si neterminate, iar aceasta situatie trebuie sa înceteze. Celelalte directii propuse de Mircea Geoana vizeaza întelegerea ca trebuie adusa competenta proaspata în politica si în administratie, ca nu se poate face performanta economica si administrativa fara impunerea unor concepte precum buna guvernare, transparenta si responsabilitate, precumn si întelegerea ca partidele vor trebui ele însele sa se schimbe. "Partidele noastre politice nu mai pot fi centre de profit înainte sa fie centre de politici publice, de competenta si onorabilitate", arata Geoana."Cu alte cuvinte, pentru a trece prin uraganul care se apropie, România este obligata sa se transforme radical. Si nu pe spinarea celor care nu pot riposta, ci de acolo, de sus, de unde provine sursa raului. Si de unde e asteptata solutia pentru viitor", mai scrie presedintele Senatului.


(424 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curierul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curierul Național:

Geoana: Partidele vor trebui sa dea drumul din brate clanurilor care sifoneaza banii publici | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58567214012146 seconds.