Luni, 20 Decembrie 2010 - 06:24 AM Aleg.RO: Sulfina Barbu: Ridzi ar trebui sa demisioneze din Parlament pentru a merge in fata justitiei

Publicat de: ---

romanialibera Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat ca Monica Iacob Ridzi ar trebui sa renunte la mandatul de parlamentar pentru a merge in fata justitiei daca vrea sa continue cariera politica, mentionand totodata ca a deranjat-o discursul "amenintator" al acesteia in plenul Camerei, informeaza Mediafax . Barbu a precizat ca a votat in cazul Ridzi pentru ca fostul ministru al Tineretului si Sportului sa mearga in justitie. "Am votat la vedere pentru ca doamna Ridzi sa mearga in justitie, pentru ca numai in instanta iti poti dovedi nevinovatia. Eu am inteles ca rolul meu de parlamentar nu e nici de judecator, nici de procuror si nici nu m-as pricepe sa interpretez. Eu am votat politic: in cazul in care justitia cere anchetarea unui parlamentar, Camera Deputatilor este cea care trebuie sa dea acceptul", a spus Sulfina Barbu. Ea a aratat ca nu stie cine sunt cei care s-au impotrivit cererilor Parchetului, dar considera ca nu au procedat corect, "pentru ca au adus PDL la acelasi nivel cu PSD". Barbu a amintit in context de demisia din Parlament a social-democratului Miron Mitrea, apreciind ca a fost "un gest foarte frumos". "Cred ca trebuie sa avem o analiza foarte serioasa. Pe mine m-a deranjat foarte mult discursul doamnei Ridzi. A fost amenintator: ca oricare dintre noi putem fi in situatia asta. Eu i-am spus si personal: si eu am fost ministru si am avut plangeri penale, dar le-am rezolvat in instanta, nu in fata partidului si nu in fata Parlamentului. Din simplul motiv ca nu am fost parlamentar in perioada in care am fost ministru nici nu a fost necesar un vot in Parlament", a continuat ea. Sulfina Barbu a mai spus ca i-a sugerat Monicai Ridzi ca ar fi mai bine sa ceara vot in favoarea solictarilor Parchetului, tocmai pentru a merge in instanta, lucru care nu s-a intamplat. "Nu realizeaza ca a pus o imagine urata partidului si a pus multi colegi intr-o situatie dificila: cei care au fost impresionati emotional de starea ei de sanatate. Nu contest starea ei de sanatate, dar nu o va rezolva prin votul dat in plen", a mentionat deputatul PDL. Sulfina Barbu a subliniat ca va solicita in interiorul partidului ca Ministerul Justitiei sa revina cu aceasta cererere in sesiunea viitoare. "Colegii au inteles ca, de fapt, nu au ajutat-o pe doamna Ridzi. Practic, nu s-a intamplat altceva decat i s-a prelungit chinul. Important e sa ajungi cat mai repede in instanta", a precizat ea, intrebata daca opineaza ca deputatii ar vota de aceasta data diferit. Sulfina Barbu a fost intrebata si despre opinia Monicai Macovei privind sanctionarea deputatilor si excluderea Monica Ridzi din PDL, deputatul fiind de parere ca aceasta ar trebui sa se gandeasca la o demisie din Parlament. "Nu stiu care ar fi solutia cea mai buna, dar trebuie sa discutam in interiorul partidului acest lucru, care ne face foarte mult rau. Ceva trebuie sa se intample. Dar cred ca si doamna Monica Ridzi ar trebui sa se gandeasca mult mai bine daca nu cumva ar trebui sa renunte la mandatul de parlamentar pentru a merge in fata justitiei. Are o varsta la care trebuie sa se reabiliteze public. E pacat sa ramana cu aceasta eticheta. Daca vrea sa continue cariera politica, ii sugerez sa foloseasca aceasta institutie a demisiei", a spus ea. Sulfina Barbu considera ca nerespectarea de catre unii colegi a deciziei politice arata ca este o problema si in conducerea grupului parlamentar din Camera Deputatilor, apreciind totodata ca schimbarea lui Mircea Toader poate fi o solutie. "Eu cred ca trebuie sa se revizuiasca planul de actiune si poate ca ar trebui sa ne uitam si la cei care ne conduc. Liderii de grup trebuiau sa ceara comisiei juridice sa analizeze mult mai devreme cazul Ridzi, astfel incat sa nu venim cu votul in ajunul Craciunului. S-au suprapus prea multe voturi importante. Faptul ca ai nostri colegi nu au respectat decizia politica ne arata ca e o problema si in conducerea grupului", a spus ea. Intrebata daca responsabilitatea e si a lui Mircea Toader, Barbu a raspuns: "Sigur ca da. In calitatea domniei sale de lider de grup.... Si aici trebuie sa facem o analiza, sa vedem cum vom actiona din sesiunea viitoare". Chestionata daca este o idee buna ca acesta sa fie schimbat din functie, ea a raspuns: "Poate fi o solutie.Nu stiu daca e cea mai buna". Plenul Camerei a respins, marti, cererea DNA de incuviintare a perchezitiei informatice in cazul Ridzi, cu 110 voturi "impotriva", 109 voturi "pentru" si trei abtineri, precum si cererea de extindere a cercetarii penale, cu 109 voturi "impotriva", 99 voturi "pentru" si 14 abtineri. Europarlamentarul PDL Monica Macovei propune, intr-o postare pe blog, ca votul in cazul Monicai Iacob Ridzi sa fie reluat de plenul Camerei Deputatilor, daca este posibil, apreciind totodata ca aceasta ar trebui exclusa din partid, iar cei vinovati de blocarea anchetei Directiei Nationale Anticoruptie sa fie sanctionati. Presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, a declarat ca poate fi "o solutie buna" pentru partid ca Monica Iacob-Ridzi sa demisioneze, punand capat speculatiilor care se fac pe seama dosarului in care este implicata si comparatiilor cu cazul Nastase.


(1142 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Sulfina Barbu: Ridzi ar trebui sa demisioneze din Parlament pentru a merge in fata justitiei | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68614411354065 seconds.