Joi, 16 Decembrie 2010 - 05:54 AM Aleg.RO: Validarea noilor membri CSM, amanata de Senat

Publicat de: ---

cronicaromana Validarea magistratilor alesi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de catre plenul Senatului a fost amanata, ieri, senatorii neputand ajunge, pana la epuizarea programului de lucru, la o intelegere cu privire la modul in care urmeaza sa fie dat votul . Liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Radulescu, a propus de la tribuna Senatului ca votul sa nu fie dat pe lista magistratilor alesi membri ai CSM in ansamblul sau, ci fiecaruia individual.
Radulescu a invocat faptul ca trei dintre magistratii alesi, Dan Lupascu, Lidia Barbulescu si Dan Chiujdea, nu ar mai avea dreptul, potrivit legii, la un al doilea mandat. “Potrivit legii, mandatul magistratilor CSM nu poate fi prelungit sau reinnoit. Astfel, cele trei persoane nu indeplinesc criteriile legale pentru a candida la un nou mandat. Consider ca daca ar trebui sa dam un vot pe lista in ansamblu, am fi nevoiti sa invalidam intreaga lista. De aceea, propun sa dam un vot individual, fiecarui magistrat in parte, mai ales ca ei provin de la instante diferite”, a declarat Radulescu.
Liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Hasotti, a sustinut ca solicitarea PDL este “in afara legii”, si ca presedintele de sedinta nu trebuie sa supuna la vot in plen o solicitare “lipsita de sens”.
La randul sau, senatorul PSD Dan Sova a sustinut ca legea 317, prin care cele trei persoane amintite au primit un mandat in CSM, nu impunea nicio limita de mandat, iar Constitutia prevede numai faptul ca mandatul magistratilor CSM este de 6 ani. Presedintele comisiei juridice din Senat, Toni Grebla (PSD), a explicat ca, potrivit legii 317, Senatul nu poate vota magistratii individual, ci ca este obligatoriu supunerea la vot a intregii liste.
In replica, Cristian Radulescu a afirmat ca modul in care senatorul Toni Grebla a prezentat situatia reprezinta “o fortare a legii”. “Daca ar fi sa respectam ad litteram legea, atunci inseamna ca Senatul nu se poate opune in niciun fel votului, ori nu este cazul. Senatul este cel care valideaza magistratii alesi”, a mai sustinut acesta.
Plenul Senatului urmeaza sa reia discutia cu privire la validarea magistratilor alesi membri ai CSM in urmatoarea sedinta. Mandatul membrilor actualului CSM expira in 11 ianuarie 2011, data pana la care Senatul ii va valida pe noii membri ai Consiliului.


(650 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

Validarea noilor membri CSM, amanata de Senat | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66829800605774 seconds.