Joi, 18 Noiembrie 2010 - 06:32 AM Aleg.RO: Roberta Anastase, spalata de PDL, UNPR, UDMR si minoritati

Publicat de: ---

Cotidianul Miercuri, Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dezbatut trei sesizari ale opozitiei privind incalcari ale regulamentului savarsite de Roberta Anastase . In urma votului, la limita, a iesit invingatoare tabara care o sustine pe presedinta Camerei. Deputatul Mircea Grosaru, reprezentant in Camera Deputatilor al minoritatii italiene din Romania, votat de un total de 244 de cetateni, este cel care a avut votul decisiv in Comisia juridica, vot in urma caruia s-a "constatat" ca presedinta Camerei nu a incalcat regulamentele institutiei. Cele trei sesizari privind-o pe Roberta Anastase au fost respinse cu 14 voturi la 13, primele doua depuse de PSD, respectiv 14 la 12, cea de a treia, inaintata de PNL. Reprezentantii Opozitiei solicitau Comisiei juridice sanctionarea Robertei Anastase cu excluderea pentru 15 zile (sanctiunea maxima care poate fi data unui deputat - n.a.) de la lucrarile Camerei. Capetele de acuzare au fost urmatoarele: nerecunoasterea votului pentru numirea lui Valer Dorneanu in functia de judecator al Curtii Constitutionale; modificarea ilegala a ordinii de zi in sedinta in care s-a adus o modificare regulamentului Camerei, prin articole favorabile traseistilor politici care au format UNPR; modul discriminatoriu in care a acordat dreptul la cuvant pe procedura in unele sedinte ale plenului. Marea frauda din 15 septembrie a.c., cand Roberta Anastase a validat votul grosolan falsificat la Legea pensiilor, nu a facut obiectul vreunei sesizari la Comisia juridica, deoarece reprezentantii Opozitiei au depus direct plangere penala la Parchetul General pentru trei infractiuni savarsite concomitent de presedinta Camerei. De mentionat ca, la 58 de zile de la depunerea plangerii penale, Parchetul se mentine o tacere suspecta in acest caz foarte grav, dar totodata foarte simplu din punctul de vedere al cercetarilor penale propriu-zise. Declaratie aiuritoare a presedintelui comisiei "Am avut in dezbatere astazi (miercuri - n.r.) cele trei sesizari depuse la Comisia juridica impotriva doamnei Roberta Anastase - doua din partea PSD, una din partea PNL. In urma discutiilor avute in cadrul comisiei, s-a constatat ca nu este vorba despre niciun fel de abatere din partea doamnei presedinte si ca cele circumscrise in sesizarile formulate nu au niciun fel de suport in realitate". Aceasta declaratie apartine presedintelui Comisiei juridice, Daniel Buda. Este o declaratie prin care deputatul PDL-ist dezinformeaza opinia publica. Se intelege din declaratie ca nevinovatia Robertei Anastase a reiesit "din discutiile avute in cadrul comisiei". Formulare care lasa sa se inteleaga ca toti participantii la sedinta comisiei ar fi fost de acord cu prestatia presedintei Camerei. Ceea ce nu este deloc asa. Deputatii PNL si PSD din comisie au fost categorici si nu au admis nici un moment ca Anastase a procedat corect. De mentionat ca Roberta Anastase a sfidat deputatii juristi si nu s-a prezentat la comisie. Ei au considerat ca Anastase nu a incalcat regulamentul Daniel Buda, Gabriel Andronache, Ionut Barbulescu, Carmen Axenie, Mihail Boldea, Iustin Cionca Arghir, Sorin Pandele, Cornel Stirbet, Valentin Sava (PDL), Mate Andras Levente (UDMR), Eugen Nicolicea, Tita Gabriel Nicolescu (UNPR), Liana Dumitrescu (minoritatea macedoniana), Mircea Grosaru (minoritatea italiana).


(303 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Roberta Anastase, spalata de PDL, UNPR, UDMR si minoritati | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60136103630066 seconds.