Joi, 21 Octombrie 2010 - 06:12 AM Aleg.RO: Geoana îi cere lui Basescu sa elimine din Strategia de Aparare mentiunile referitoare la mass-media

Publicat de: ---

Gândul Geoana îi cere lui Basescu sa elimine din Strategia de Aparare mentiunile referitoare la mass-media

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, i-a trimis, miercuri, o scrisoare sefului statului, prin care îi solicita presedintelui sa retraga din Parlament Strategia Nationala de Aparare si sa o modifice, în sensul eliminarii mentiunii referitoare la mass-media din capitolul privind vulnerabilitatile .

Potrivit unui comunicat de presa al lui Mircea Geoana, scrisoarea presedintelui Senatului vine dupa ce trei dintre liderii celor mai importante grupuri parlamentare din Parlamentul European au adresat o scrisoare presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei si liderilor grupurilor parlamentare, atragand atentia asupra faptului ca adoptarea Strategiei Nationale de Aparare în forma sa initiala ar contraveni tratatelor si conventiilor ce stau la fundamentul Uniunii Europene.

"Doresc sa va atrag atentia în mod deosebit asupra paragrafului în care semnatarii sustin ca mentionarea presei în cadrul capitolului Vulnerabilitati ?reprezinta nu doar un act nedemocratic, ci si o încalcare a art.11 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, a art.10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si a art. 6 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene?", se arata în documentul mentionat.

De asemenea, presedintele Senatului sustine ca este datoria liderilor politici sa întreprinda toate actiunile necesare pentru a împiedica pierderea credibilitatii Romaniei în fata partenerilor sai europeni.

Conform comunicatului, Mircea Geoana mai atrage atentia aupra faptului ca, în acest moment, toate semnalele internationale si interne converg înspre respingerea mentiunii referitoare la mass-media în cadrul Strategiei Nationale de Aparare. "Acest lucru reiese si din dezbaterile ce au avut loc în cadrul Comisiilor de aparare ale Parlamentului, unde opinia majoritara a fost ca prevederile legate de presa ar trebui eliminate din document", mentioneaza sursa citata.

"Chiar daca majoritatea din arcul guvernamental ar reusi sa se impuna în Parlament si ar adopta Strategia Nationala de Aparare, este cat se poate de clar ca acest document nu este acceptat, în forma sa initiala, de catre o buna parte din societatea romaneasca si de catre comunitatea internationala. Cred ca este nevoie de un acord cat mai larg în ceea ce priveste continutul acestei Strategii de o importanta cruciala pentru buna functionare a statului roman", mai afirma Mircea Geoana.

Presedintele Senatului mai sustine ca decizia sefului statului de a retrage din Parlament Strategia Nationala de Aparare ar reprezenta "un semnal deosebit de important" pentru partenerii europeni ai Romaniei si ar fi un prim pas pentru "consolidarea încrederii" de care se bucura tara noastra, în timp ce, pe plan intern, o asemenea decizie ar fi un bun început pentru "recladirea dialogului si a consensului national".

La scrisoarea sa, presedintele Senatului a atasat si scrisoarea parlamentarilor europeni semnata de catre Martin Schulz - Liderul Grupului S&D, Guy Verhofstadt - Liderul Grupului ALDE si Daniel Cohn-Bendit - Liderul Greens/EFA.

Dezbaterea Strategiei de Aparare în comisiile de specialitate ale Parlamentului a fost blocata, marti, din cauza divergentelor intervenite în interpretarea votului dat referitor la eliminarea din document a prevederilor legate de campanile de presa, parlamentarii PSD si PNL parasind sala.

In urma votului dat la o propunere de eliminare din continutul Strategiei a mentiunii care enumera campanile de presa printre vulnerabilitatile la adresa securitatii nationale au fost înregistrate 16 optiuni "pentru", ale parlamentarilor PSD si PNL, 15 "împotriva" si o abtinere.

Presedintele Comisiei pentru Aparare din Senat, liberalul Teodor Melesacanu, a precizat ca în urma votului opozitia a apreciat ca eliminarea a fost adoptata, în timp ce parlamentarii democrat-liberali au sustinut contrariul pentru ca nu a fost întrunita majoritatea voturilor exprimate.

"Din punctul meu de vedere, este foarte clar ca aceasta referire nu a întrunit sprijinul necesar pentru a fi mentinuta în Strategia de aparare. S-a invocat, însa, de catre unuii colegi ca ar fi trebuit 17 voturi ?pentru? si nu 16 ca sa fie jumatate plus unul din numarul total al membrilor Comisiei care erau prezenti. E adevarat, aceasta procedura se aplica atunci cand este vorba despre amendamente în Comisie", a spus Melescanu.

PNL a remis, marti, si un comunicat în care arata ca reprezentantii partidului au propus eliminarea din textul Strategiei Nationale de Aparare a Romaniei a referintelor care includeau mass-media în categoria de vulnerabilitati la adresa securitatii statului, însa propunerea a fost respinsa. "In consecinta, senatorii si deputatii PNL s-au retras de la dezbaterile din Comisiile de Aparare pe tema Strategiei Nationale de Aparare a Romaniei. Parlamentarii PNL îsi mentin, însa, pozitia si vor cere în Parlament respingerea acestui document. PNL apreciaza ca actiunea actualei guvernari reprezinta un atentat la adresa unei valori fundamentale a oricarei societati libere si democratice: libertatea presei", se arata în comunicat.

Pe de alta parte, deputatul PSD Georgian Pop a criticat interpretarea data de parlamentarii PDL votului privind eliminarea campaniilor de presa din Strategia de Aparare a si a sustinut ca scoaterea acestei prevederi din text nu diminueaza capacitatea de aparare a Romaniei.

Georgian Pop a sustinut ca propunerea de eliminarea a prevederii referitoare la campaniile de presa a trecut în comisii, fiind adoptata cu 16 voturi "pentru", 15 voturi "împotriva" si o "abtinere".

Consilierul prezidential pentru Aparare, Iulian Fota, a declarat, marti, dupa sedinta comisiilor reunite în care s-a discutat Strategia de aparare, ca eliminarea prevederilor despre presa din textul documentului nu a fost transata, precizand însa ca nu este familiarizat cu procedurile parlamentare.

Campaniile de presa la comanda cu scopul de a denigra institutii ale statului, diminuarea capacitatii de aplicare a legii de catre unele institutii si presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice sunt stipulate ca vulnerabilitati în Strategia de Aparare discutata în CSAT în luna iunie.

Comisiile de politica externa ale celor doua Camere ale Parlamentului au avizat favorabil, la sfarsitul lunii august, textul Strategiei Nationale de Aparare, mentinand referirea la campaniile de presa ca element de vulnerabilitate.

Departamentul Politic, politic@mediafax.ro


(399 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Geoana îi cere lui Basescu sa elimine din Strategia de Aparare mentiunile referitoare la mass-media | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64001798629761 seconds.