Miercuri, 21 Iulie 2010 - 05:58 AM Aleg.RO: Parlamentarii nu si-ar scurta concediul pentru legea ANI

Publicat de: ---

Puterea La sfarsitul lunii iunie, parlamentarii mutilau legea care permitea controlul averilor lor si o trimiteau la promulgat presedintelui Basescu . Dupa care plecau in concediu. Basescu, incapatanat din fire, nu s-a grabit sa promulge legea, ci a trimis-o spre examinare Curtii Constitutionale, care a decis luni ca legea, in forma emisa de Parlament nu respecta Constitutia. Traseul firesc este acum intoarcerea legii in Parlament, unde, se presupune, ca se vor aduce modificari care sa faca posibil controlul averii demnitarilor si de acum incolo. Numai ca Parlamentul Romaniei este acum pe Coasta de Azur, in Caraibe, sau in alte locuri unde demnitarul roman pleaca dupa un an epuizant. Pana la toamna, cand alesii tarii isi vor relua activitatea, nimeni nu le va tulbura vacantele si averile.

Ieri, Traian Basescu a cerut organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare unde sa se discute legea ANI. In ciuda optimismului presedintelui, care nu mai vrea sa astepte pana la toamna, mai devreme de sfarsitul lunii august, alesii neamului nu pot discuta legea ANI in Parlament.

Anastase: ?Sper la inceputul lui august?

Presedintele Camerei Deputatilor Roberta Anastase ne-a declarat ca va convoca o sesiune parlamentara extraordinara pentru a discuta legea de infiintare si organizare a Agentiei Nationale de Integritate. Ea spera ca asta se va intampla la inceputul lunii august. Anastase ne spune ca deja a inceput negocierea cu liderii politici pentru a-i aduna pe parlamentari din vacanta. ?Deocamdata asteptam intemeierea Curtii, pentru ca, daca ati observat, exista doar un comunicat al curtii, nu si explicatiile deciziei. Asteptam sa vedem ce anume a decis Curtea ca este neconstitutional. Insa, am inceput deja negocierile cu liderii politici sa organizam o sesiune parlamentara extraordinara, sper eu, in prima jumatate a lunii august. Legea se va discuta in ambele camere ale Parlamentului si de aceea asteptam intemeierea Curtii. Deocamdata este in functiune vechea lege ANI, fara articolele de lege pe care Curtea le-a declarat neconstitutionale?, ne-a declarat Roberta Anastase.

Senatorii paseaza problema la Anastase

Toni Grebla (PSD), presedinte al Comisiei Juridice din Senat confirma pentru ziarul ?Puterea? ca jocurile le poate face Roberta Anastase. El spune ca, acum, Camera Deputatilor este cea care va discuta problemele de neconstitutionalitate ale Legii de infiintare si functionare a Agentiei de Integritate. ?Legea se intoarce la Camera Deputatilor, care este Camera decizionala pe articolele de lege declarate neconstitutionale de catre Curte?, afirma senatorul.

Petru Lakatos: ?Nu mai devreme de 15 august?

Petru Lakatos, deputat UDMR este de parere ca plenul nu se poate intruni la inceputul lunii august, asa cum spera Roberta Anastase. ?Dupa doamna Anastase, orice este posibil?, comenteaza usor ironic deputatul. ?Insa, inainte de intrunirea plenului este nevoie de un raport al comisiei juridice din Camera. Asa cum vad eu lucrurile, mai devreme de 15 august nu vad cum s-ar putea intruni plenul pentru discutarea legii ANI?, este de parere Lakatos.

Liberalii nu se grabesc

Tudor Chiuariu, deputat PNL si totodata ?cel mandatat de partid sa discute problemele legat de ANI? (dupa cum insasi liberalii declara), afirma ca partidul din care face parte nu-i plac ?heirupismele?. ?Problema nu e convocarea unei sesiuni extraordinare, ci un proiect coerent al Guvernului. Eu, de exemplu, sunt in Bucuresti, dar alti colegi de-ai mei sunt plecati. Unii dintre ei sunt plecati din tara. Mai devreme de doua saptamani nu cred ca se poate convoca o sesiune parlamentara?, a declarat Chiuariu.

 



(343 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Puterea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Puterea:

Parlamentarii nu si-ar scurta concediul pentru legea ANI | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.55248093605042 seconds.