Joi, 21 Aprilie 2005 - 09:54 AM Aleg.RO: Deputații ''aduc'' în administrație tineri profesioniști

Publicat de: Radu GEORGE

AMOS News Plenul Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, cadrul legal de numire pe post și salarizare a managerilor publici, respectiv a funcționarilor publici, denumiți astfel printr-o ordonanță de urgență. Actul normativ vizează încadrarea imediată a absolvenților proiectului PHARE RO 10603, componenta stagiari 2003-2004, pe funcțiile de manager public, în acest mod permițând tinerilor profesioniști, care au beneficiat de programe de instruire și stagii de practică în sisteme administrative din statele UE, să exercite atribuții și responsabilități specifice în reforma administrației publice. Ordonanța care a primit acceptul deputaților propune instituirea unei comisii pentru manageri publici, ca organism independent, separat de comisia pentru Bursa specială Guvernul României.

Reforma funcției publice este o prioritate a strategiei guvernului privind modernizarea administrației publice și își propune crearea unui corp profesionist de funcționari, stabili și neutri din punct de vedere politic, comparabil cu cel existent în țările Uniunii Europene. În acest scop, România a primit fonduri comunitare în valoare de patru milioane de euro prin proiectul PHARE RO 10603.


(1090 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Radu GEORGE


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Deputații ''aduc'' în administrație tineri profesioniști | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59292793273926 seconds.