Joi, 21 Aprilie 2005 - 08:34 AM Aleg.RO: 3,5 pe loc la sefia PSD

Publicat de: Silviu Sergiu

evenimentulzilei Mircea Geoana si-a depus ieri candidatura la functia de presedinte al PSD. Pentru cea mai inalta pozitie in partid mai candideaza si Ion Iliescu, senatorul Serban Nicolae si primarul comunei dimbovitene Niculesti, Dorinel Soare. O alta batalie interesanta se va da pentru pozitia de presedinte executiv, unde vor concura Adrian Nastase si Sorin Oprescu. In cursa pentru pozitia de secretar general au aparut doua nume noi: Vasile Gherasim, fost primar al sectorului 1, si Francisc Toba, membru fondator al FSN, fost sef la Romaero. Pentru aceasta functie mai candideaza Ecaterina Andronescu, care si-a depus ieri dosarul, Miron Mitrea si Victor Ponta.
Pentru cele 11 functii de vicepresedinte si-au depus candidatura nu mai putin de 37 de persoane. Acesta este tabloul complet al celor 48 de persoane care astazi, la congres, isi vor disputa principalele 14 functii de conducere in partid.
Cu o zi inainte de congresul partidului, PSD a avut ieri programate doua sedinte ale unor foruri de conducere care au analizat modificarile ce vor fi aduse statutului formatiunii si documentele ce vor fi aprobate la congres: Biroul Executiv Central si Consiliul National. Inainte de sedinta BEC, Mircea Geoana a declarat ca si-a depus candidatura la cea mai inalta functie in partid, dupa ce s-a consultat cu membri ai partidului si a constatat ca "exista suficienta masa critica pentru schimbare". "Sint convins ca miine (astazi - n.r.), la Congres, vom intelege ca singura sansa a PSD de a reveni la putere este o schimbare la virful partidului. Trebuie sa respectam trecutul, dar trebui sa privim spre viitor", a spus Geoana, facind aluzie la Ion Iliescu. El a precizat ca se bucura de sprijinul "grupului de la Cluj". "Exista suficiente voturi pentru a cistiga", a fost concluzia optimista a lui Geoana.
Cinci pentru postul de secretar general
In cursa pentru functia de secretar general al PSD au aparut ieri doua nume noi pe linga cele ale Ecaterinei Andronescu, Miron Mitrea si Victor Ponta. Este vorba de Vasile Gherasim, fost primar al sectorului 1 in Capitala, si Francis Toba, membru fondator al FSN si fost sef la Romaero. Vasile Gherasim ne-a declarat ca decizia de a candida pentru aceasta pozitie este una "strict personala". "Nu am avut o deliberare in grup, cum se spune. Cred ca cine e luptator trebuie sa lupte ca sa nu-si iasa din mina", ne-a declarat fostul primar de sector. In ceea ce priveste functiile de vicepresedinte se remarca o inflatie de candidati: 37 de persoane pentru doar 11 posturi. Printre cei care si-au depus dosarul se numara nume grele ale partidului - Ioan Mircea Pascu, Ioan Rus, Dan Ioan Popescu, Viorel Hrebenciuc, Nicolae Vacaroiu, Ioan Talpes - dar si o serie de lideri din noua garda - Titus Corlatean, Marian Sirbu, Dan Nica, Corina Cretu, Rovana Plumb, Ilie Sarbu.
O categorie aparte o reprezinta cea a liderilor din esalonul secund al partidului: Gabriela Cretu, Maria Lazar, Viorica Dancila, Gheorghe Bunea, Anne Juganaru, Minodora Ilie. Primarul Constantei, Radu Mazare, si-a depus si el candidatura la un post de vicepresedinte.
La fel a procedat si primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nechita.
Ei vor sa fie lideri
Cea mai importanta batalie politica in interiorul PSD se da astazi, cind cei 1700 de delegati la Congres vor alege noua conducere a partidului, cu un mandat de doi ani. Pe cele patru buletine de vot- cite unul pentru presedinte, presedinte executiv, secretar general si vicepresedinte-vor fi trecute numele celor care candideaza. Delegatii vor incercui numele preferatilor si-i vor taia pe cei pe care nu-i vor in fruntea PSD.
Inaintea bataliei decisive, am pus unor lideri PSD trei intrebari:
- Cum vedeti reforma PSD?
- Cum vedeti viitorul partidului?
- De ce considerati ca dumneavoastra sinteti cel mai bun pentru functia de presedinte al PSD?
Va prezentam in continuare raspunsurile acestora.
Candidati la functia de secretar general
Miron Mitrea: "Am experienta"
- Asa cum vad reforma intregii clase politice, prin impunerea votului uninominal. Nici un partid politic nu poate face o reforma interna reala fara interventia si decizia electoratului, fara votul uninominal.
- La viitoarele alegeri, PSD va fi partid de guvernamint.
- Secretarul general este asimilat cu organizarea interna, relatiile cu teritoriul si contructia politica. Eu am o experienta in toate aceste domenii. Am construit sindicate si apoi am lucrat la partid, iar rezultatele au fost recunoscute. Consider ca, pe linga trasaturile politice, vocatia de constructor isi va spune cuvintul in functia de secretar general al PSD.
Ponta: "Daca pastram capacul pe oala..."
- In primul rind vad reforma PSD in garantarea statutului. Asta a fost principala noastra problema in acesti patru ani, ca nu am fost consecventi, in al doilea rind in a ne face curatenie la nivelul liderilor. In al treilea rind, sa avem citiva purtatori de mesaj care sa se poata bate cu cei de la putere. Adica sa aiba curaj sa iasa in public, sa-i atace, sa nu aiba ei vreo problema pentru care sa nu poata face lucrul acesta.
- La Congres, putem sa dam citeva semnale pe zonele pe care am pierdut, pe partea asta de coruptie, de conservatorism, de lipsa de curaj. Daca dam semnale pe zonele astea, adica doua, trei persoane si citeva lucruri de structura, parerea mea este ca, la viitoarele alegeri, fie anticipate, fie la termen, putem cistiga fara probleme. Daca nu dam nici un semnal si pastram, cum sa zic, capacul pe oala, eu cred ca nu avem foarte mari sanse, mai ales in cazul unor alegeri anticipate vom pierde fara probleme.
- Am incercat sa conduc o organizatie de tineret care sa ajute partidul, sa fie performanta. Cred ca, in conducerea noastra, trebuie sa fie toate generatiile. Daca il vom avea presedinte probabil pe domnul Iliescu, presedinte executiv pe domnul Nastase... trebuie sa dam un semnal pentru toate generatiile.
Ecaterina Andronescu: "Nu-mi place sa las lucrurile neterminate"
- Eu vad o abordare profesionista a modului de a face politica, o abordare constructiva. Cred ca PSD va fi capabil sa ofere solutii viabile la actuala guvernare. Asta cred ca inseamna modernizarea partidului, avem datoria sa monitorizam activitatea actualului executiv, sa ne asumam rolul de partid de opozitie.
- Exact cum v-am spus mai devreme. Regret ca actualul congres nu a avut loc mai devreme, pentru ca ar fi fost o perioada mai scurta de framintari in interiorul partidului.
- Nu stiu daca sint cea mai potrivita. Sint un om echilibrat, de actiune si nu-mi place sa las lucrurile neterminate. In plus, comunic foarte usor cu oamenii. Din acest punct de vedere cred ca nu voi avea nici o problema in a comunica permanent cu organizatiile teritoriale ale partidului, principalul atribut al secretarului general.
Candidati la functia de presedinte al PSD
Ion Iliescu: "Oamenii cu probleme de imagine trebuie sa faca un pas inapoi"
- Reforma este un proces complex care vizeaza innoirea mesajului, deci a programului. S-a lucrat la acest lucru. A fost o dezbatere masiva in partid care a insemnat colectarea opiniilor, reflectiilor, propunerilor.
In al doilea rind este innoirea statutului, deci imbunatatirea structurilor de conducere a partidului, flexibilizarea, simplificarea lor, sporirea democratiei interne de partid, comunicarea pe verticala, atragerea in structurile de conducere centrale a reprezentantilor structurilor teritoriale. Este foarte important ca oamenii cu probleme de imagine sa faca un pas inapoi. Acesta a fost mesajul pe care eu l-am transmis intotdeauna. Practic s-a intimplat acest lucru la nivelul multor judete, la nivel central vor fi, de asemenea, semnale majore in acest sens.
- Eu cred ca Partidul Social Democrat, in ciuda faptului ca este in opozitie, ramine principalul partid al tarii, cel mai mare, cel mai important, are si reprezentarea parlamentara cea mai serioasa. Este un partid social democrat care trebuie sa se adapteze la schimbarile radicale pe care le cunoaste societatea romaneasca si, cuplat, conectat, la social-democratia europeana. Eu cred ca dupa acest Congres, partidul se va pregati din toate punctele de vedere si va fi gata oricind sa participe la alegerile anticipate.
- Pe de o parte a fost si un apel al partidului inca de la Congresul din vara, pe care l-am receptat cu toata intelegerea. In al doilea rind, eu insumi sint interesat in procesul acesta de reinnoire a partidului, sint totusi membru fondator si oamenii isi pun sperante in plusul de plus-valoare pe care il aduc in aceasta batalie de innoire si de moralizare a vietii politice in tara noastra. Cred ca am autoritatea morala in ceea ce priveste ridicarea standardelor de exigenta fata de continutul politic al unui partid social democrat. Nu poti sa ajuti un asemenea proces de pe pozitia de spectator, ci implicindu-te. De aceea am considerat de datoria mea sa ma implic si vad ca ma bucur de o perceptie corespunzatoare din partea colegilor mei de partid, care vad in prezenta mea un factor de coagulare, de incurajare a acestui proces.
Geoana: "A venit vremea schimbarii"
- Dupa parerea mea, reformarea PSD consta in nevoia de a asigura o conducere colegiala si democratica, in nevoia de a diversifica mesajul partidului si de a-l corela cu asteptarile romanilor, si in nevoia de pozitionare a PSD ca o alternativa credibila la actuala guvernare.
- Consider ca PSD va fi un partid care, dupa acest congres, isi va recapata echilibrul si isi va pastra unitatea. PSD trebuie sa fie un partid care sa se gindeasca in mod serios la cistigarea viitoarelor alegeri, fie ele anticipate sau la termen.
- Consider in primul rind ca a venit momentul schimbului de generatii in fruntea partidului. In al doilea rind, presedintele PSD trebuie sa fie o locomotiva electorala a partidului, sa aiba un mesaj simplificat catre o serie de categorii mai largi de alegatori.
Adrian Nastase: "Am calitatile morale si vointa politica necesare reformarii PSD"
- Reforma PSD trebuie privita ca un proces continuu, cu perioadele sale firesti de mai mare sau de mai mica intensitate. Congresul PSD nu va marca, asadar, un debut al procesului de reforma. Sper insa ca el va reprezenta un virf al acestui proces, un punct-cheie care va pune bazele evolutiei viitoare a reformei din PSD. Cum vad aceasta reforma? In primul rind ca o promomovare cit mai deschisa a competitiei de competenta si valoare in PSD. Dar si ca o adaptare la cerintele specifice unui veritabil partid european, viitor membru al Partidului Socialistilor Europeni. Insa, cel mai important, vad aceasta reforma ca o expresie a faptului ca acum, dupa primele 100 de zile ale guvernarii PNL-PD, fie ca vorbim de tineri sau batrini, de femei sau barbati, de persoane dintr-o zona istorica sau din alta, dincolo de orice simpatie sau antipatie, mebrii PSD au inteles ca mai binele tarii nu poate veni decit de la propriul partid. Ca mai binele Romaniei nu poate fi adus decit de reformarea PSD. O reforma de care cu totii, impreuna, si fiecare in parte sintem responsabili.
- Sint convins ca asa cum a demonstrat intotdeauna ca este un partid puternic, PSD va reusi sa treaca cu succes si peste aceasta perioada mai dificila. Am invatat intotdeauna atit din victoriile, cit si din sanctiunile pe care ni le-a acordat electoratul, atit din lucrurile bune, cit si din greselile pe care le-am facut. PSD a evoluat continuu in ultimi 15 ani, incepind de la FDSN-ul nascut in fervoarea Revolutiei, si el va trebui sa arate ca este capabil sa evolueze in continuare. Sint convins ca va reusi.
- Consider ca reprezint o solutie buna pentru functia de presedinte executiv al PSD. Daca ea va fi cea mai buna vor aprecia la Congres colegii mei, prin votul pe care il vor exprima in mod liber. De ce consider asadar ca sint o solutie buna pentru functia de presedinte executiv al PSD?
Pentru ca apreciez ca am ajuns dupa 15 ani de politica la un nivel foarte ridicat de cunoastere atit a realitatilor societatii romanesti, cit si a celor din viata interna a PSD. Pentru ca imi permit sa cred ca am calitatile morale si vointa politica necesare reformarii PSD si transformarii lui intr-un partid european. Pentru ca am demonstrat, alaturi de Ion Iliescu, ca binele tarii si al partidului primeaza dincolo de disputele si neintelegerile care pot sa apara la orice nivel, si pentru ca am avut amindoi intelepciunea de a realiza acest lucru intotdeauna. In rest, ii las pe colegii mei sa aprecieze....
Sorin Oprescu: "PSD trebuie sa scape de eticheta de partid al coruptilor"
- In opinia mea, reforma PSD tine de cultura organizationala a acestei formatiuni. Decizia politica trebuie transferata din mina unor grupuri restrinse din virful partidului catre un numar cit mai mare de membri. In al doilea rind, in perspectiva cistigarii puterii, dimensiunea guvernamentala executiva trebuie sa fie separata in mod clar de cea politica. Mai mult, PSD trebuie sa scape de eticheta de partid al coruptilor si sa promoveze lideri cu o imagine nepatata.
- Congresul este un moment foarte important pentru partidul nostru. De-abia de acum incolo va avea loc o restructurare reala a PSD care sa consacre partidul drept o formatiune de o pozitie constructiva.
- Cred ca este nevoie de Sorin Oprescu pentru ca eu intrunesc doua dintre conditiile enumerate mai sus. Sint un om fara probleme de imagine si care a dovedit ca pot sa fac management politic la un nivel performant.


(721 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la Silviu Sergiu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

3,5 pe loc la sefia PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64093708992004 seconds.