Miercuri, 20 Aprilie 2005 - 08:02 AM Aleg.RO: Magistratii au primit ultimatum

Publicat de: ---

evenimentulzilei Traian Basescu: "Ori va asumati responsabilitatile, ori nu va bagati" Presedintele Traian Basescu a cerut, ieri, magistratilor din Consiliul Superior al Magistraturii sa-si asume responsabilitatea pentru adoptarea planului de actiune privind reforma in Justitie. "Nerealizarea acestor proiecte, acum cind mai e putin pina la sfirsitul lunii aprilie, va atrage demiterea din CSM", a afirmat presedintele Basescu. Presedintele a amintit, in acest context, ca perioada de gratie de sase luni, in care magistratii ar fi trebuit sa demonstreze ca sunt eficienti, se apropie de sfirsit.
De asemenea, potrivit planului de actiune pina la sfirsitul lunii aprilie trebuie identificate problemele de drept care au determinat o practica neunitara a legilor la nivelul instantelor.
Conform strategiei Guvernului proiectul prevede constituirea unor comisii de monitorizare, CSM propunind si infiintarea altor asemenea comitete la nivelul parchetelor si instantelor. Pentru ca lucrurile sa merga corect fiecare membru CSM va trebui sa raspunda pentru anumite aspecte din program.
Presedinta Tribunalului Bucuresti, magistratul Maria Huza, a sustinut, in replica, ca magistratii nu-si pot asuma raspunderea atita timp cit nu se cunosc exact modificarile aduse legilor pe care trebuie sa le monitorizeze sau sarcinile care vor reveni membrilor CSM. Declaratia judecatoarei Maria Huza l-a facut pe presedintele Traian Basescu sa-i dea o replica transanta: "Este o abordare foarte interesanta. Problema este ori va asumati responsabilitatile, ori nu va bagati. Cind nu stii cum functioneaza, vei actiona ca o frina", a replicat Traian Basescu.


(1094 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Magistratii au primit ultimatum | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58395600318909 seconds.