Sâmbătă, 16 Aprilie 2005 - 11:38 AM Aleg.RO: Diaconescu: Adversarul politic al PSD nu e in interiorul, ci in afara partidului!

Publicat de: Claudia Cristofan

gardianul Cristian Diaconescu, senator PSD si fost ministru al justitiei in guvernarea precedenta, a fost unul dintre numele vehiculate in legatura cu posibilitatea de a candida la presedintia PSD. In apropierea Congresului social-democratilor, din 21-22 aprilie, Diaconescu si-a expus opiniile asupra situatiei actuale din interiorul partidului pe care il reprezinta. "Congresul va reprezenta inceputul unei noi vieti pentru PSD. Aprofundarea democratiei interne, modernizarea activitatii politice la nivelul noilor exigente pe care le impune dezvoltarea economico-sociala actuala si de perspectiva a Romaniei, precum si cresterea receptivitatii la problemele cu care se confrunta cetatenii. Consider ca acestea reprezinta principalele aspecte carora se impune sa le dam astazi un raspuns concret, menit sa consolideze atat structurile interne ale partidului nostru, cat si cresterea prestigiului si credibilitatii sale in fata cetatenilor Romaniei", a mentionat Diaconescu. El a mai spus: "Aceasta va fi dovada ca PSD «s-a trezit» si ca este hotarat si capabil sa isi reocupe locul cuvenit pe esichierul politic romanesc. In ce ma priveste, sunt optimist. Si, cand afirm aceasta, ma bizui pe luciditatea si maturitatea politica a majoritatii colegilor mei, pe faptul ca ratiunea trebuie sa prevaleze fata de vanitati, interese personale sau de grup. Altminteri, PSD risca sa se indeparteze continuu, nepermis de mult, de asteptarile oamenilor. Personal, nu pot accepta o asemenea evolutie".

Cristian Diaconescu, hotarat sa candideze pentru functia de vicepresedinte al PSD, este de parere ca in mai putin de o saptamana va trebui sa inceapa un proces de puternica reformare a PSD, care sa aiba ca rezultat un partid cu o imagine noua. "Nu ne poate fi indiferent cine ne reprezinta partidul, cum isi indeplineste mandatul si cum isi respecta angajamentele pe care si le-a asumat, dupa cum nu ne poate fi indiferent cum sunt priviti de cetateni membrii partidului nostru. PSD are nevoie de o conducere curata, dar mai ales credibila, care sa asigure o larga democratizare a deciziilor legate de evolutia partidului", a declarat Diaconescu. "Problema partidului a inceput in momentul in care membrii s-au atacat direct sau indirect unii pe altii, ceea ce l-a facut vulnerabil la atacurile din afara. Nu se mai poate «defila» cu aceiasi oameni mai mult sau mai putin «incondeiati» de opinia publica. Acestia s-ar cuveni sa mediteze daca nu este, poate, oportun sa faca un necesar pas inapoi, mai ales daca au adus prejudicii imaginii partidului, contribuind din plin la conturarea unei perceptii negative in optica opiniei publice si nu numai. Totusi, adversarul nostru politic nu se afla in interiorul partidului, ci in afara sa. Asadar, consider ca este nevoie de stabilirea unor noi prioritati, a unor noi mijloace de actiune politica, in consens cu principiile social-democratiei europene, care sa raspunda asteptarilor cetatenilor, ale propriilor nostri membri", a mai comentat parlamentarul PSD.

Referitor la probleme mari de care se loveste PSD, arestari spectaculoase sau audierea de catre PNA a unor lideri importanti ai partidului, Diaconescu este de parere: "Noua guvernare incearca sa impuna ideea ca PSD este un rau al tuturor relelor, cel vinovat de tot ce nu s-a facut in toate domeniile de activitate, iar acolo unde s-a facut, precis s-a facut ilegal, folosind principii ale justitiei, pentru a da o asa-zisa substanta luptei politice. Asa ceva nu trebuie sa se intample intr-un stat de drept. In PSD s-au facut greseli grave, mai ales prin usurinta cu care au fost acceptate derapajele etice, aroganta, pofta de bani sau privilegii ale unora, ineficienta altora. Au fost si mai sunt indivizi care au socotit ca apartenenta la un partid sau altul le poate conferi un soi de «suprematie», de «imunitate» din punct de vedere etic si moral, inclusiv juridic, in raporturile cu ceilalti cetateni. Este de ajuns existenta unui singur membru, care sa actioneze in aceasta maniera, ca asupra intregului partid, cetatenii sa-si creeze o imagine defavorabila, uneori dificil de ameliorat. Cine a gresit in fata legii, va trebui sa raspunda. Este insa inadmisibil sa stigmatizezi partidul in bloc si sa aplici aceeasi eticheta tuturor membrilor sai. Nimic din toate aceste demersuri nu trebuie sa ne descurajeze".


(663 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la Claudia Cristofan


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Diaconescu: Adversarul politic al PSD nu e in interiorul, ci in afara partidului! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6095860004425 seconds.