Luni, 30 Martie 2009 - 06:02 AM Aleg.RO: Senatorul Bota cere intervenția conducerii centrale în PSD Cluj
Publicat de: Francisc MĂDĂRĂȘAN
Secretarul executiv la nivel național al PSD, senatorul Sorin Bota, a cerut conducerii centrale a partidului să intervină în filiala clujeană. Deși, este senator de Maramureș, Sorin Bota este membru al PSD Cluj, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News).
Până la sfârșitul anului trecut, Sorin Bota a fost vicepreședinte al organizației clujene, însă a fost demis după ce a cerut pedepsirea șefului de campanie electorală pentru alegerile parlamentare din PSD Cluj, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Ștefan Dimitriu.
După eșecul din alegerile locale anticipate, din conducerea PSD Cluj a demisionat și senatorul de Cluj, Alexandru Cordoș, care deținea funcția de președinte executiv. Și Alexandru Cordoș a invocat faptul că nimeni nu a vrut să își asume răspunderea pentru rezultatele foarte slabe ale partidului.
Sorin Bota este de părere că la conducerea PSD ar trebui instalată o nouă echipă. El a declarat că obiectivul acestei noi echipe ar trebui să fie obținerea unor rezultate electorale comparabile cu cele din anul 2004. Atunci, PSD a obținut 11 mandate de consilieri județeni, 50 de primari, trei deputați și un senator.
(762 afișări)
| |
|