Miercuri, 18 Martie 2009 - 05:35 AM Aleg.RO: Deputații PNL au depus moțiunea simplă "Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu, istoria se repetă"

Publicat de: Cosmin BUHUȘ

AMOS News

Deputatul PNL Alina Gorghiu a depus în plen, moțiunea simplă pe educație inițiată de grupul deputaților liberali și intitulată "Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu, istoria se repetă". Prin această moțiune, liberalii doresc o reacție la "bâlbâielile" ministrului Educației.

Social-democratul Anghel Stanciu a contestat însă depunerea moțiunii, susținând că Gorghiu nu trebuia să facă referire la conținutul acesteia. Vicepreședintele Ioan Oltean (PD-L) a menționat totuși că moțiunea a fost depusă respectând prevederile legale și a precizat că toate comentariile Alinei Gorghiu sunt cauzate de lipsa de experiență parlamentară.

Conducerea PNL a decis, încă de luni dimineață, în unanimitate, să depună marți o moțiune simplă pe educație, după cum a declarat secretarul general al PNL, Dan Motreanu. Alina Gorghiu a precizat că moțiunea simplă are semnăturile tuturor deputaților din grupul de la Camera Deputaților, iar textul va fi definitivat marți.


(304 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Cosmin BUHUȘ


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Deputații PNL au depus moțiunea simplă "Educația sub cenzura Ecaterinei Andronescu, istoria se repetă" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61778092384338 seconds.