Vineri, 27 Februarie 2009 - 05:18 AM Aleg.RO: Primăria Timișoara analizează ideea de a construi propriul deponeu ecologic

Publicat de: Ioana TOMA

AMOS News Anunțul președintelui Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, cum că se va relua licitația pentru construirea gropii de gunoi ecologice i-a îngrijorat pe reprezentanții Primăriei Timișoara, parteneri în proiect, informează corespondentul Informatia.ro (AMOS News). Viceprimarul Sorin Grindeanu a avansat chiar ideea ca municipalitatea să găsească propriile soluții pentru depozitarea gunoiului timișorenilor, din moment ce administrația județeană tergiversează, din diferite motive, demersurile. "În condițiile în care proiectul pe care îl derulați vădește tot mai puține șanse de realizare în viitorul apropiat, vă rugăm să ne anunțați cât mai repede care sunt intențiile dumneavoastră în legătură cu acest nou deponeu ecologic.

În cazul în care Consiliul Județean Timiș nu reușește să gestioneze acest proiect în timp util, suntem responsabili față de timișoreni să găsim o altă variantă, pe cont propriu, pentru rezolvarea problemei deșeurilor de la nivelul municipiului. Municipiul Timișoara mizează de peste 15 ani pe acest proiect al deponeului ecologic pe care îl gestionează CJT, dar de acum timpul nu ne mai permite să mai acceptăm nicio întârziere", a precizat Sorin Grindeanu într-o scrisoare deschisă adresată liderului CJ Timiș.

Viceprimarul a reamintit că Primăria Timișoara a îndeplinit toate cerințele pe care le-a formulat administrația județeană pentru a fi începute lucrările la deponeul ecologic de la Ghizela, proiect gestionat de către CJT. "Deoarece de la 1 ianuarie groapa de gunoi de la Șag-Parța a fost închisă, am determinat operatorul de salubritate să achiziționeze cu peste un milion de euro o stație de împachetare a deșeurilor menajere și am crescut tarifele la serviciile de salubritate", a adăugat viceprimarul.

Grindeanu i-a mai cerut lui Constantin Ostaficiuc, în aceeași scrisoare deschisă, să anunțe municipalitatea despre intențiile pe care le face în legătură cu realizarea deponeului, în următoarea săptămână, înainte de discutarea bugetului local al municipiului Timișoara pe anul 2009. Licitația organizată de CJ Timiș în decembrie 2008 se va relua deoarece nici una din cele șapte firme nu s-au pliat pe cerințele impuse de instituție.


(949 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Ioana TOMA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Primăria Timișoara analizează ideea de a construi propriul deponeu ecologic | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66642904281616 seconds.