Joi, 20 Noiembrie 2008 - 05:37 AM Aleg.RO: Premierul Tariceanu si presedintele Basescu au discutat despre taxa de inmatriculare
Publicat de: ---
Premierul Calin Popescu Tariceanu a discutat, miercuri dimineata, cu presedintele
Traian Basescu despre solutiile pentru inlaturarea taxei de prima inmatriculare
la masinile noi
.
Premierul a sosit la Cotroceni in jurul orei 10.00 si a plecat dupa
aproximativ 45 de minute.
Traian Basescu a vizitat, luni seara, uzinele
Ford de la Craiova, declarand ca se va intalni, inaintea sedintei de Guvern
de miercuri, cu premierul Calin Popescu Tariceanu pentru a gasi solutii pentru inlaturarea
taxei de prima inmatriculare la masinile noi.
El mentionat ca scutirea de la plata
taxei de prima inmatriculare pentru masinile noi este o necesitate atat
pentru producatorul american de automobile, cat si pentru uzinele Dacia.
Guvernul va suspenda pe o perioada de 3-6 luni taxa de poluare auto
perceputa la achizitia de vehicule noi, pentru a limita importurile de masini
vechi, a anuntat, luni, premierul Calin Popescu Tariceanu.
El a precizat, intr-o conferinta de presa sustinuta la Guvern, ca a avut
consultari, saptamana trecuta, cu directorul general al grupului Renault
Romania si al Automobile Dacia privind perspectivele intreprinderii si
ca va avea astfel de discutii si cu celelalte companii din domeniu, astfel incat
sa poata fi introduse masurile adecvate de protejare a industriei interne de
profil.
"Eu am spus ca importurile
de vehicule second-hand vor omori piata interna si astazi lucrurile se vad si
au o amploare deosebita. Exista o mare ingrijorare la Dacia si ma bucura ca presedintele a abordat
acest subiect. Voi avea o consultare cu presedintele pe acest subiect si foarte
rapid voi decide la nivelul Guvernului cateva masuri care sa duca la limitarea
acestor importuri. Cea mai eficienta masura este suspendarea importurilor prin
anularea taxei pentru masinile noi. Practic, pastram taxa pentru masinile
second-hand. Vedem cum reactioneaza piata, o mai extindem inca trei luni, dupa
aceea vedem ceea ce este de facut, gasim o alta formula, nu stiu, dar trebuie facut
ceva fara indoiala", a spus Tariceanu.
Sursa: mediafax
(684 afișări)
| |
|