Marți, 21 Octombrie 2008 - 05:36 AM Aleg.RO: Ilie Sarbu concureaza cu Radu Campeanu pentru sefia Senatului

Publicat de: ---

curierulnational Ilie Sarbu concureaza cu Radu Campeanu pentru sefia SenatuluiRamona LeseanuUn alt pesedist, Doru Ioan Taracila, s-a autopropus si el pentru aceasta functieVicepresedintele PSD, Ilie Sârbu, este propunerea social-democratilor pentru functia de presedinte al Senatului, dupa vacantarea postului ca urmare a plecarii lui Nicolae Vacaroiu la Curtea de Conturi, a decis, ieri, Biroul Permanent al PSD, decizia finala urmând a fi luata în grupul din Senat ."Nu mi-am dorit (nominalizarea). A fost o recomandare a Biroului Permanent. Am acceptat-o. S-a apreciat ca ar fi mai bine sa candidez eu", a declarat Ilie Sârbu la finalul sedintei BPN. El a precizat ca pentru postul de la Senat a mai fost recomandat Ioan Toma.Ilie Sârbu s-a declarat încrezator în sansele de a fi votat în cadrul grupului PSD din Senat, sustinând ca, de câte ori a candidat sau a avut nevoie de un vot, a avut sprijinul colegilor de partid. El a admis, însa, ca miza pentru ocuparea postului de presedinte al Senatului nu este o "miza extraordinara", în conditiile în care actuala legislatura este pe final."Nici în Senat mare lucru nu mai facem. Nu a fost asa o miza extraordinara, dar este un post important în stat, adica nu poti sa-l lasi în interimat", a spus Sârbu. Cât despre contracandidatul sau liberal Radu Câmpeanu, Sârbu a spus ca are sanse, dar depinde cine are voturile necesare pentru a obtine aceasta functie. "Toti avem sanse, dar nu stiu cine are voturile necesare", a precizat Sârbu.Hasotti: Orice senator îsi poate depune candidatura la sefia Camerei SuperioareRadu Câmpeanu este propunerea PNL pentru preluarea presedintiei Senatului, dupa demisia de saptamâna trecuta a lui Nicolae Vacaroiu, care a fost numit la conducerea Curtii de Conturi.Vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti, a declarat luni ca liberalii îl propun la sefia Senatului pe Radu Câmpeanu si a facut apel la partidele de dreapta sa sustina aceasta candidatura. "Fac un apel calduros celor care sunt si se declara de dreapta, catre PD-L si UDMR, toti cei care cred ca dreapta va rezolva problemele românilor, sa-l voteze pe Radu Câmpeanu", a spus Hasotti, precizând ca liberalii nu vor vota un alt candidat decât cel propriu.Hasotti a precizat ca PNL nu a negociat cu celelalte partide parlamentare postul de presedinte al Senatului, iar faptul ca Vacaroiu a demisionat înseamna ca orice senator îsi poate depune candidatura pentru postul ramas vacant. El a explicat ca, în cazul revocarii, postul ar fi revenit grupului parlamentar care detinuse sefia Camerei Superioare.Geoana: Presedintia Senatului apartine PSD, altfel trebuie renegociate toate functiileTot ieri, presedintele PSD, Mircea Geoana, s-a declarat convins ca, desi exista si un candidat al liberalilor la sefia Senatului, se va respecta algoritmul actual potrivit caruia aceasta functie revine PSD, altfel fiind nevoie sa se rediscute algoritmul cu privire la toate functiile din Senat.Întrebat daca este posibil ca, pe lânga candidatul desemnat de BPN la functia de presedinte al Senatului, Ilie Sârbu, sa mai existe si o alta candidatura supusa votului grupului senatorial al PSD, fiind vorba despre cea a lui Doru Ioan Taracila, Mircea Geoana a spus ca este libertatea fiecarui senator sa concureze. "Este o competitie în interiorul partidului, este libertatea fiecarui senator al nostru sa candideze pentru o functie importanta, dar din punct de vedere al modului în care Biroul Politic al partidului vede aceasta succesiune la conducerea Senatului României, cel care are ultimul cuvânt în interiorul partidului este Biroul Politic si ar trebui sa avem un sentiment politic cu privire la aceste nominalizari", a precizat Geoana, indicând clar faptul ca decizia BPN nu va fi schimbata în grupul PSD de la Senat.Desi PSD a anuntat ca îl va sustine pe Ilie Sârbu, un alt pesedist, Doru Ioan Taracila, a anuntat ieri ca va candida si el, alaturi de Ilie Sârbu, pentru sefia Senatului, în conditiile în care atât statutul PSD, cât si regulamentul Senatului îi confera acest drept. "Logic, în momentul în care o astfel de chestiune este prevazuta în statutul partidului si prevazuta în regulamentul Senatului, nu fac altceva decât sa exercit un drept al unui senator PSD", a precizat Taracila. Nicolae Vacaroiu si-a depus demisia din functia de presedinte al Senatului saptamâna trecuta, dupa ce a fost validat de Parlament la sefia  Curtii de Conturi.


(363 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curierul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curierul Național:

Ilie Sarbu concureaza cu Radu Campeanu pentru sefia Senatului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68291115760803 seconds.