Marți, 12 August 2008 - 05:29 AM Aleg.RO: Comisia juridica si-a amânat decizia în cazurile Seres si Pacuraru

Publicat de: ---

azi Comisia juridica si-a amânat decizia
în cazurile Seres si Pacuraru      Membrii Comisiei juridice din Senat vor decide, mâine, în privinta cererilor de începere a urmaririi penale în cazul senatorilor Paul Pacuraru si Codrut Seres, o decizie în acest sens neputând fi luata ieri, din lipsa de cvorum, a anuntat presedintele comisiei, senatorul PNL Norica Nicolai .     "Intrucât la sedinta de astazi nu au fost prezente doua grupuri politice, reprezentantii a doua grupuri politice, si ma refer la PDL, cu unanimitate de voturi membrii comisiei au hotarât sa amâne votul pâna miercuri, la ora 12.00", a mentionat, ieri, Nicolai la finalul sedintei, care a durat aproximativ 4 ore.
     Presedintele Comisiei juridice a precizat ca a notificat în scris tuturor grupurilor politice sa asigure prezenta reprezentantilor lor în Comisia juridica pentru miercuri, astfel încât "votul sa fie dat prin procedura pe care comisia a stabilit-o, adica prin vot secret, ceea ce reclama prezenta membrilor în comisie".
     Ea a precizat ca, dupa data de miercuri, conducerea Comisiei juridice va depune la Biroul Permanent al Senatului un numar de trei rapoarte, conducerea acestei Camere urmând sa se întruneasca si sa decida daca va convoca o sesiune extraordinara pe aceasta tema.
     Membrii Comisiei juridice au fost convocati, luni, pentru a finaliza redactarea rapoartelor la solicitarilor Parchetului ICCJ si DNA de începere a urmaririi penale în cazul senatorilor Codrut Seres si Paul Pacuraru, la sedinta participând doar cinci senatori, sub cvorumul necesar, respectiv Norica Nicolai (PNL), Doru Ioan Taracila (PSD), Verginia Vedinas (PRM), Gavrila Vasilescu (PC) si Ion Basgan (PNL). Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Intretinut de Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.


(352 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Comisia juridica si-a amânat decizia în cazurile Seres si Pacuraru | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60096597671509 seconds.