Sâmbătă, 21 Iunie 2008 - 05:21 AM Aleg.RO: Cetățenii pot urmări dezbaterile comisiilor Camerei Deputaților, chiar și din fotoliul de acasă

Publicat de: ---

AMOS News Din această săptămână cetățenii pot accesa chiar și de acasă/serviciu în direct lucrările Comisiei juridice, de disciplină și imunități, ale Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și ale Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic din Camera Deputaților, informează un comunicat de presă al Institutului pentru Politici Publice, remis AMOS News.

Potrivit documentului de presă, adresa este: http://www.cdep.ro/co/sedinte.calendar.

Institutul pentru Politici Publice (IPP) salută introducerea la trei dintre Comisiile permanente ale Camerei Deputaților a unui sistem electronic de înregistrare a dezbaterilor. Această acțiune de transparentizare a activității parlamentare vine ca un pas important de răspuns la îndelungata campanie pe care IPP o întreprinde pentru a promova deschiderea către public a Parlamentului României. IPP așteaptă un răspuns similar și din partea Senatului.

Cu eforturi civice îndelungate, IPP a reușit să determine înregistrarea nominală și publicarea pe paginile web ale celor două Camere a voturilor fiecărui parlamentar din ședințele de plen, se mai arată în documentul de presă. Astăzi puteți urmări cum votează fiecare parlamentar sau dacă este prezent la ședință.

Institutul pentru Politici Publice îi invită pe toți cei interesați și pe cei interesați de activitatea comisiilor menționate să utilizeze facilitatea tehnică acordată din această săptămână pentru a urmări dezbaterile proiectelor și propunerilor legislative în Camera Deputaților. IPP va profita de rezultatele eforturilor de transparentizare a Parlamentului și va include informații de noutate în evaluarea activității parlamentare din această sesiune parlamentară. Materialul care continuă seria evaluărilor procesului legislativ începută în anii anteriori urmează a fi lansat în cursul lunii iulie.


(275 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Cetățenii pot urmări dezbaterile comisiilor Camerei Deputaților, chiar și din fotoliul de acasă | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66828989982605 seconds.