Marți, 05 Aprilie 2005 - 08:39 AM Aleg.RO: Adriean Videanu, urmasul lui Basescu

Publicat de: Victor Bratu

evenimentulzilei Adriean Videanu, noul primar general al Bucurestiului, a acordat EVZ primul sau interviu Adriean Videanu a obtinut functia de primar general din primul tur, lucru la care doar optimistii Aliantei se asteptau. Evenimentul a fost sarbatorit cum se cuvine duminica noapte, in cadru restrins, la Golden Blitz. Printre invitatii lui noului primar general s-au numarat Traian Basescu si Vasile Blaga. Foarte probabil, acesta isi va lua postul in primire saptamina viitoare. Pina atunci, mai are timp sa se gindeasca la cit de greu va fi sa-i succeada in functie lui Traian Basescu.

V-a felicitat Vanghelie?
Ziua de ieri a fost prea mica pentru numeroasele telefoane de felicitare pe care le-am primit. Este posibil sa fi fost mai putin inspirat si sa nu fi raspuns tocmai la telefonul dlui Vanghelie.
Cind mergeti la munca?
Prima mea zi de munca la Primaria Capitalei va incepe cu depunerea juramintului in fata Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Va trebui mai intii sa obtin validarea rezultatului alegerilor de la Biroul Electoral Municipal. Banuiesc ca voi prelua functia de primar general al Capitalei la inceputul saptaminii viitoare.

“Voi finaliza in trei ani Arena Sportiva”

Care este primul dintre proiectele mentionate in campanie pe care il veti demara?
In campania electorala nu am facut promisiuni pe care sa nu le pot indeplini, proiectele pe care le-am propus au si potential de sustinere financiara. Asadar, atragerea de resurse va fi prioritara pentru mine. De altfel, inca din perioada campaniei electorale am avut intilniri cu factori importanti in sustinerea cu resurse a marilor proiecte de infrastructura pentru Capitala, fie ca vorbim despre institutii financiare internationale, fie ca vorbim despre institutii bancare din Romania. Inainte de a propune bucurestenilor programul meu pentru urmatorii trei ani si jumatate, am incercat sa cuantific resursele pe care le poate aduce Bucurestiul in aceasta perioada de timp, pe baza evaluarii fiecarui proiect in parte, si cred ca avem posibilitatea sa le finantam.
Aveti un proiect propriu pe care sa-l demarati anul acesta?
Cred ca lucrul cel mai important si care trebuie demarat cu cea mai mare urgenta este reintregirea patrimoniului Capitalei. Acum exista o serie de terenuri care nu pot fi exploatate la reala lor valoare din motive diverse. O data cu trecerea lor in patrimoniul Capitalei, se vor deschide investitorilor mari oportunitati de a face afaceri in Bucuresti si, implicit, oportunitati de dezvoltare a orasului. Mi-as dori, de asemenea, chiar din acest an sa demaram proiectul primei Arene Sportive Multifunctionale din Romania, care va include o sala acoperita, cu 15.000 de locuri, si un stadion, cu 40.000 de locuri. Termenul de executie e de trei ani, adica exact cit mandatul meu la Primaria Capitalei, si mi-as dori ca la finalul acestuia arena sa fie data in folosinta.
Cum veti convinge Consiliul General sa aprobe constituirea unui buget unic al Capitalei?
Aici nu e vorba despre putere de convingere, ci despre lege. Eu imi propun o mai mare responzabilizare a administratiei publice locale in sensul armonizarii intereselor Capitalei. In perioada guvernarii PSD, Bucurestiul a fost privit ca sase orase, nu ca un oras unitar. Aceasta pentru ca PSD avea primarii celor sase sectoare si s-a incercat lasarea primarului general Traian Basescu fara prerogative. Avem nevoie ca Bucurestiul sa fie gindit in mod unitar, fara ca acest lucru sa presupuna restringerea prerogativelor primarilor de sectoare. Pentru aceasta insa trebuie modificata Legea administratiei publice locale.
Cind se va intimpla asta?
Modificarea legislatiei nu este atributul primarului general, dar am speranta ca se va actiona suficient de repede, astfel incit interesele Capitalei sa nu aiba de suferit.

Functionari “auditati”

Ce mesaj transmiteti functionarilor din Primarie?
Exact cum spuneam mai devreme, eficienta maxima in timp minim. Acesta trebuie sa fie dezideratul functionarilor din primaria unei capitale europene. Si, ca in orice institutie europeana de anvergura, personalul trebuie supus auditului unei firme de resurse umane, care sa selecteze angajatii corespunzator cerintelor psihologice si profesionale in relatia cu publicul. Cine nu corespunde acestor cerinte trebuie sa lase locul liber.
L-ati dat in judecata pe Vanghelie?
Da, l-am actionat in instanta pentru calomniile pe care mi le-a adus de-a lungul acestei campanii. Mi se pare inacceptabil sa folosesti dezinformarea prin mass-media, oricare ar fi miza politica. Nu o sa-l iert pe Marian Vanghelie pentru prejudiciile morale pe care mi le-a adus mie si familiei, indiferent cite scuze publice va adresa. E un comportament lipsit de moralitate, atit din partea unui candidat la o functie publica, cit si din partea unor publicatii care s-au complacut in a profera calomniile lui Vanghelie sub acoperirea publicitatii.

"Bucurestiul s-a dezvoltat in ultimii ani cu precadere spre nord, si este normala aceasta tendinta, avind in vedere ca in zona de nord sint cele mai multe spatii verzi. Orice studiu este insa perfectibil, mai ales atunci cind apar noi coordonate. Corectiile Planului Urbanistic General se pot face prin detalierea unor Planuri Urbanistice Zonale, care sa determine dezvoltarea Bucurestiului spre sud si sud-vest, in special cu zone pentru locuinte cu un standard ridicat. Acum, majoritatea locuintelor din Bucuresti au statut de locuinte sociale si acest fapt nu este normal pentru o capitala europeana."


(1049 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la Victor Bratu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Adriean Videanu, urmasul lui Basescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58282113075256 seconds.