Sâmbătă, 10 Mai 2008 - 05:30 AM Aleg.RO: PC îl acuză pe primarul de la Topoloveni de mită electorală

Publicat de: Petre NIȚU

AMOS News Gabriel Vasilescu, candidatul Partidului Conservator la funcția de primar al orașului, a prezentat într-o conferință de presă o situație mai puțin obișnuită. Vasilescu a arătat reprezentanților mass-media un tichet-cadou oferit de Paști angajaților Primăriei de către Primăria Topoloveni, transmite corespondentul AMOS News. Pe tichet scrie cu litere mari "Primar oraș Topoloveni", iar în partea de jos a tichetului scrie, mai mic, "Primăria Topoloveni". Normal ar fi fost să scrie pe tichet doar "Primăria Topoloveni", întrucât nu primarul dă din propriul buzunar fondurile necesare. "Este caz unicat în România! Uitați și un tichet de la Călinești unde se respectă legea și scrie pe el "Primăria Călinești". Primarul de aici nu și-a permis să facă ce a făcut primarul de la Topoloveni, Gheorghiță Boțârcă", a declarat Vasilescu.

La rândul său, Cătălin Teodorescu, președintele PC Argeș, a anunțat că va sesiza Biroul Electoral Județean, dar și Biroul Electoral Central, suspectându-l pe primar de dare de mită electorală. "Bonurile au fost distribuite înainte de Paști, dar se află încă în circulație. O să facem plângere la Biroul Electoral Central și o să ne consultăm cu juriștii noștri să vedem dacă nu cumva este vorba de o mită electorală", a declarat Teodorescu.


(407 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Petre NIȚU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

PC îl acuză pe primarul de la Topoloveni de mită electorală | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.70431780815125 seconds.