Luni, 28 Martie 2005 - 01:00 PM Aleg.RO: Pod de 100 miliarde în satul unde vicepreședintele CJ Bihor are casă de vacanță

Publicat de: Mircea STROE

AMOS News „Experții” Consiliului Județean (CJ) Bihor au pus pe masa Prefecturii un raport care i-a făcut pe ziariștii prezenți azi la conferința de presă să se ia cu mâinile de păr. Un simplu pod necesită investiții de 100 miliarde lei. E drept că podul cu pricina se află în localitatea unde vicepreședintele CJ are o luxoasă casă de vacanță. Intrigați, ziariștii au privit cu uimire cum în raportul Consiliului Județean, din cele 122 de miliarde lei necesare, chipurile, pentru acoperirea pagubelor generate de inundații, alunecări de teren și altele, 100 de miliarde erau necesare pentru un pod.

Lăsând la o parte faptul că sumele rezultate din evaluarea pagubelor produse de inundații și alte fenomene erau parcă umflate cu compresorul, bietul podeț din comuna Finiș ce trebuie refăcut pare să se fi transformat în ditamai podul Manhattan. Prin comparație, patru poduri în comuna Dobrești costă, în opinia „specialiștilor” CJ doar 2,8 miliarde lei, iar pentru refacerea a cinci poduri în comuna Bulz ar fi nevoie de 555 de milioane lei.

Nimeni nu crede că între casa de vacanță a vicepreședintelui CJ Bihor, Ștefan Seremi (PD), și alocarea aberantei sume de 100 miliarde pentru un podeț este vreo legtură, dar cert este faptul că de-a lungul anilor sume imense de bani s-au scurs către Finiș, fără prea mari justificări. E drept că democratul Seremi a fost, în legislatura trecută, președinte al Consiliului Județean, dar cum ar fi putut să semneze dirijarea banilor spre localitatea unde se află propria casă de vacanță ?

„Dar ce, credeați că ăștia ai lu’ Băsescu sunt mai buni ? I-am votat degeaba și pe-ăștia, nu știu decât să-și umple buzunarele și să ne aburească cu democrația și cum respectă Alianța legea”, spune orădeanul Dumitru Nagy. „Da’ de unde ? Pai în loc să se bată cu cărămida-n piept, Băsescu și Tăriceanu mai bine ar începe să caute corupții la ei în ogradă, că uite ce fac ai lor aici în Bihor”, susține și Petru Ghitea.

În același raport semnat de consilierul Iosif Venig, la capitolul „Apărări și consolidări de mal”, pentru 900 de metri în comuna Finiș se propune alocarea a 1,5 miliarde lei, în timp ce pentru aproape 2 kilometri în comuna Bulz „ajung” și 700 de milioane lei. Din nou, comuna Finiș este în avantaj, ca și casele de vacanță risipite acolo.

Chemat urgent de către prefectul Ilie Bolojan să dea explicații presei, consilierul Venig a dat din colț în colț încercând să explice cu argumente puerile de ce podețul de la „comuna casei de vacanță” are nevoie de astronomica sumă de 100 de miliarde. Mai ales că podul ultrascump face legătura cu niște… terenuri agricole.

Autorul raportului n-a reușit să dea explicațiile necesare, mai ales că un pod ce urmează a fi construit în Oradea, peste Crișul Repede, pod cu o lungime mult mai mare decât cel de la Finiș, ar urma să coste circa 80 de miliarde lei. „Prefectura urmează să aprobe sumele finale.

Este foarte clar că nu poți să faci un pod de asemenea valoare către niște terenuri agricole. Cât voi fi eu prefect, nu voi semna aprobarea pentru asemenea sume aberante”, a declarat prefectul de Bihor, Ilie Bolojan.


(627 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Mircea STROE


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Pod de 100 miliarde în satul unde vicepreședintele CJ Bihor are casă de vacanță | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62400698661804 seconds.