Luni, 30 Iulie 2007 - 05:59 AM Aleg.RO: Basescu vrea sa vada sursele de finantare

Publicat de: ---

curierulnational

Curierul National

Seful statului a declarat, vineri, la Congresul Federatiei Asociatiilor Pensionarilor din România, ca marirea pensiilor a fost o decizie politica pe care o aplauda si o sustine, dar ca sursele de finantare a acestei cresteri trebuie facute publice cât mai repede de catre Guvern .

El a repetat de peste zece ori în discursul sau faptul ca este necesar ca sursele de finantare a cresterii pensiilor sa fie rapid identificate si facute publice. Basescu a mentionat ca unul dintre motive este tocmai faptul ca Guvernul se va schimba în 2009 si nu vrea ca urmatorul Cabinet sa nu mai aplice legea, pe motiv ca nu ar mai exista surse.

Seful statului a spus ca era o necesitate cresterea pensiilor, iar majorarea acestora s-a transformat în lege tocmai pentru ca a existat o vointa politica pe care o aplauda si o sustine.

Basescu a mai spus ca ar fi indicata o regândire a Legii pensiilor, în anul 2009, astfel încât cel mai mult sa beneficieze de cresterea acestora persoanele cu pensii mici.

În replica, ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a declarat pentru Mediafax ca odata cu promulgarea Legii pensiilor, Guvernul are responsabilitatea integrala a aplicarii ei si garanteaza etapele de majorare prevazute.

Ministrul Muncii sustine ca "obsesia" presedintelui Traian Basescu privind deficitul bugetului de asigurari sociale este falsa. "Bugetul a încheiat anul 2006 în excedent, este în excedent, iar dupa etapa de majorare va ramâne la fel. Proiectia pentru 2009-2013 are însa suficiente elemente de incertitudine pentru a vorbi în termeni declarativi", a spus Paul Pacuraru.

De asemenea, el a precizat ca îl bucura intentia presedintelui de a initia unificarea sistemului de pensii din România si a precizat ca va sustine aceasta idee. "Astept imediat propuneri concrete prin care armata, magistratii, internele si diplomatia se vor alinia la sistemul public de pensii", a mai spus ministrul.

Presedintele Traian Basescu a anuntat, în 18 iulie, ca a promulgat Legea pensiilor, declarând însa ca îsi mentine rezervele în ceea ce priveste sursele de finantare a aplicarii acestei legi.

Legea pensiilor, initiata de PSD, a fost adoptata în 28 iunie, ultima zi a sesiunii parlamentare, si a fost depusa pentru promulgare în 6 iulie.

Înainte de a promulga actul normativ, presedintele a cerut Guvernului, printr-o scrisoare adresata premierului Tariceanu, sa îi transmita documentatia din care sa rezulte sustenabilitatea aplicarii Legii pensiilor în perioada 2008 -2010 si, daca este posibil, o evaluare pentru 2011-2013.


(640 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curierul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curierul Național:

Basescu vrea sa vada sursele de finantare | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 2.1003308296204 seconds.