Joi, 26 Iulie 2007 - 05:30 AM Aleg.RO: Iliescu răbufnește și îl atacă dur pe Băsescu

Publicat de: Ramona NĂSTASE

AMOS News <IMG hspace=5 src="http://www.amosnews.ro/mediashare/o8/chv24ty4eqa1hrhkbhmz5rvuv3suyy-tmb.png" align=left vspace=5 border=0>"Domnule Traian Băsescu problemele dumneavoastră cu justiția, abuzurile dumneavoastră, afacerile dumneavoastră dubioase, care privesc și spălarea de bani și falsul și uzul de fals, încălcările sistematice ale Constituției nu vor fi uitate. Nu puteți da la infinit lecții altora, nu puteți poza mereu în incoruptibil, în luptătorul cu sistemul ticăloșit, câtă vreme ați contribuit și contribuiți din plin la ticăloșirea lui", sunt câteva dintre afirmațiile dure, cuprinse într-o scrisoare deschisă, pe care fostul președinte al României Ion Iliescu i-o adresează șefului statului, Traian Băsescu. Potrivit lui Iliescu această scrisoare vine în urma interviului pe care președintele l-a acordat revistei 'Politique Internationale'.

"Interviul acordat de dumneavoastră revistei ' Politique Internationale' mă obligă să iau o poziție publică în legătură cu afirmațiile pe care le faceți atât în legătură cu evoluțiile de pe scena politică autohtonă, cât și cu mine personal. De la început țin să precizez că poziția dumneavoastră este nedemnă pentru un șef de stat responsabil. Dovediți, și prin acest interviu, că aveți o mentalitate fanariotă, de 'pretendent la tronul României', care-și denigrează adversarii la 'Marea Poartă', pentru a primi sau pentru a i se reconfirma 'firmanul'", declara fostul președinte.

Iliescu îl acuză pe Băsescu de faptul că a transformat procuratura într-o nouă poliție politică aservită lui, care are un comportament abuziv, în disprețul legilor țării și al Constituției, asupra adversarilor politici.

"Ați fost suspendat din funcția de șef al statului pentru reale, și nu inventate, încălcări ale Constituției, și nu, cum fals prezentați lucrurile în interviu, pentru că ați condamnat comunismul, ați 'deschis' dosarele Securității și ați început lupta împotriva corupției. Curtea Constituțională nu v-a judecat și nici nu v-a achitat, cum le spuneți dumneavoastră cititorilor francezi, pentru a prezenta într-o lumină falsă acțiunea legitimă a celor 322 de parlamentari, pe care îi prezentați ca pe niște odioși puciști", spune social democratul.

Cu privire la afirmațiile lui Băsescu la adresa sa, Iliescu le-a catalogat ca fiind "nu doar mincinoase, ci de-a dreptul ticăloase'.

"Afirmația dumneavoastră că aș fi anchetat pentru 'crimele comise în cadrul revoluției din 1989 și al mineriadei din 1990' nu mă vizează doar pe mine, ci pe toți aceia care în zilele și nopțile fierbinți din decembrie 1989 și-au asumat riscuri și răspunderi pentru răsturnarea unui regim odios, antipopular și instaurarea democrației în România. Ea reflectă dorința unora dintre susținătorii dumneavoastră de a rescrie istoria cu mâna justiției. Ați nesocotit prin aceste afirmații realitatea, ați murdărit sacrificiul celor care ne-au redat libertatea și demnitatea. Și vreți să fiți 'președintele tuturor românilor'', spune liderul PSD.

Pe aceeași temă:
<FONT color=#003366>Iliescu îi scrie lui Băsescu


(1448 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Ramona NĂSTASE


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Iliescu răbufnește și îl atacă dur pe Băsescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 2.3702819347382 seconds.