Luni, 16 Iulie 2007 - 05:36 AM Aleg.RO: Varujan Vosganian: "Băsescu să plece de la Cotroceni"
Publicat de: Loredana POPOVICI
Varujan Vosganian a cerut președintelui Traian Băsescu să plece de la Cotroceni dacă nu promulgă legea pensiilor, transmite corespondentul AMOS News.
Prezent la Iași pentru a înmâna acțiuni la Transelectrica persoanelor expropriate de comuniști, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Traian Băsescu ar trebui să plece de la Cotroceni dacă nu promulgă legea pensiilor.
" Domnul președinte,Traian Băsescu, dacă nu promulgă legea și noi includem în legea bugetului aceste sume, să plece. Iar dacă nu le băgăm, plecăm noi" a declarat Varujan Vosganian.
Acesta a mai spus că în următorii cinci ani în România va fi o creștere economică substanțială care va permite majorarea pensiilor."Poate că domnul președinte se teme că PD ul va veni la putere și nu o să continuie ce facem. Dacă nu sunt în stare, să nu vină" a mai spus Vosganian.
(990 afișări)
|