Luni, 21 Martie 2005 - 11:19 AM Aleg.RO: Alegerile Capitale

Publicat de: Octavian Andronic

AMOS News Bucureștiul deține, între orașele țării, recordul la alegerile de primar general: pe 3 aprilie va avea loc cea de-a 6-a rundă care va aduce în fruntea primăriei Capitalei un gospodar care se presupune că va rămâne în post până în 2008. Asta cu o condiție: ca nu cumva anticipatele să-l ia pe (teoreticul) viitor primar din nou, din brațele bucureștenilor, pentru a-l promova, cine știe, la cârma unui nou guvern.

Până în 2000 mă întrebam cum de Bucureștiul nu atrage politicieni de primă mână, având în vedere posibilitățile sale incontestabile de a fi o excelentă rampă de lansare?

Evident, îl excludeam dintr-un astfel de calcul pe dl Ciorbea, care nu s-a dovedit de fel a fi ceea ce se spera de la el: un adevărat om politic.

A fost, mai degrabă, o iluzie a unor politicieni la fel de inconsistenți ca și el și a unei facțiuni a societății civile convinse de menirea sa istorică de salvatoare a nației.

Dl Ciorbea a fost incolor ca primar și inodor și insipid ca premier, motiv pentru care l-au și pus țărăniștii de serviciu la sediu, la audiențe, după ce au reușit să-l dea jos de unde-l cocoțaseră.

Un răspuns mai convingător a venit odată cu candidatura de pe ultimii metri ai alegerilor din 2000 a lui Traian Băsescu. Acesta a demonstrat în două rânduri, că este un veritabil om de campanie, că știe să se mobilizeze și să găsească resurse pentru finișuri spectaculoase.

Din păcate, și el rămâne, până acum, doar un câștigător de alegeri, nu și un învingător capabil să și confirme. În cei patru ani de primariat general a avut motive: contrele sistematice ale unui consiliu local dominat de pesediști.

Are și acum motive, pe care le invocă sistematic – președinția ‘imorală’ a celor două Camere, deținută de adversarii istorici, care-l împiedică să-și împlinească programele.

Ce va face viitorul primar general? Dacă va fi Videanu, cum este de așteptat, atunci Băsescu va avea încă o pârghie la îndemână să-și impună deciziile – și încă un motiv de nemulțumire dacă acestea nu vor da roade.

Dacă va fi Vanghelie (nu râdeți!), șansa primului oraș al țării de a ieși din criză se mai amână cu trei ani, pentru că se va repeta, pe invers, situația din 2000.

Asta dacă nu cumva anticipatele nu vor reuși să anticipeze ceea ce acum pare de neanticipat…


(695 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Octavian Andronic


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Alegerile Capitale | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64247989654541 seconds.