Joi, 22 Februarie 2007 - 06:10 AM Aleg.RO: La Reșița, întâlnire ISPA privind alimentarea cu apa în Caraș Severin

Publicat de: Vali POPOVICI

AMOS News Iosif Secășan, președintele Consiliului Județean Caraș- Severin, a participat miercuri la o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice (MFP) pentru a analiza stadiul de derulare a proiectului ISPA „Îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă potabilă, canalizare și epurare a apelor uzate din județul Caraș-Severin”, transmite corespondentul Amos News. La întâlnire au participat Horia Irimia, vicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Spătaru, primarul Reșiței, Eugen Teodorovici, director general al Autorității Naționale pentru Infrastructură din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, reprezentanți ai autorităților locale și ai S.C. AquaCaraș S.A.

Discuțiile s-au purtat pe marginea etapelor proiectului ISPA precum și pentru stabilirea unui calendar al activităților ce urmează a fi desfășurate. În prezent, la nivelul consiliilor locale proiectul se află în etapa pregătirii documentației pentru accesarea împrumutului în vederea cofinanțării proiectului.

Cei prezenți și-au luat angajamentul că vor pregăti până în 7 martie 2007 documentația ce trebuie ulterior depusă la Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul MFP. La nivelul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor în prezent este în derulare achiziția prin licitație internațională a Asistenței Tehnice.
„Proiectul pe care îl desfășurăm, dincolo de finanțarea unor lucrări de infrastructură care sunt mai mult decât necesare, este un test al autorităților locale în ceea ce privește colaborarea în cadrul unui proiect regional. Este, de asemenea, șansa de a realiza, cu eforturi financiare susținute de Comisia Europeană și Guvernul României, aplicația pentru finanțarea în continuare a lucrărilor de infrastructură din Fondurile Structurale”, a declarat cu această ocazie Secășan.

Proiectul supus discuției de azi este cel mai mare proiect cu finanțare europeană derulat în Caraș-Severin și urmărește reabilitarea stației de tratare a apei potabile și a stației de pompare Reșița; îmbunătățirea sistemului de distribuție a apei și a sistemului de canalizare în cele 8 orașe din județ.


(531 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Vali POPOVICI


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

La Reșița, întâlnire ISPA privind alimentarea cu apa în Caraș Severin | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64877414703369 seconds.