Vineri, 16 Februarie 2007 - 05:54 AM Aleg.RO: Băsescu: Primarii din mediul rural nu știu cum pot accesa fonduri europene

Publicat de: Gabriel LENGHEL

AMOS News Președintele României a declarat, joi, că în problema accesării fondurilor europene, populația din mediul rural nu cunoaște modalitatea de a primi aceste fonduri. Traian Băsescu crede că "marea problemă este că informația nu pleacă de la autorități".
"Sunt primării din mediul rural care nu știu cum să acceseze fondurile europene. Odată cu aderarea țara noastră va primii fonduri europene care, în marea lor majoritate, sunt destinate mediului rural. Nimeni nu știe cum se pot accesa bani, ce proiecte se pot face, care sunt mecanismele și procedurile pe care trebuie să le aplice", a declarat președintele.

În opinia lui Băsescu, marea problemă este că informația nu pleacă de la autorități, care reprezintă interfața între Bruxelles și cetățeni, iar riscul, în aceste condiții, este ca succesul să nu poată fi distribuit și să fie din nou canalizat către clientela politică, este un risc real și nu este o declarație demagogică.

În acest sens, președintele a amintit de întâlnirile pe care le-a avut la sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, cu primar și consilieri locali din mediul rural.

Cu acest prilej, Băsescu a fost surprins să constate că “ toți cei prezenți vorbeau de problemele pe care le au, dar nu a fost unul care să spună că a făcut solicitare de resurse financiare externe, ci doar de la bugetul de stat. Mediul rural nu a intrat, din punct de vedere informațional, în Uniunea Europeană”.

Băsescu consideră că dacă instituțiile publice și clasa politică nu vor renunța la a face politică pentru partide, riscul cel mare este că șansele de accesare a fondurilor să nu fie niciodată egale.


(511 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Gabriel LENGHEL


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Băsescu: Primarii din mediul rural nu știu cum pot accesa fonduri europene | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66496086120605 seconds.