Marți, 08 August 2006 - 08:24 AM Aleg.RO: Zona Metropolitana a Aradului se va uni cu cea a Timisoarei

Publicat de: ---

evenimentulzilei Primarul Aradului, Gheorghe Falca, a anuntat ca vrea sa dezvolte zona metropolitana Arad, care sa includa municipiul resedinta de judet si opt localitati invecinate care sa ia amploare si pentru care administratia sa atraga finantari europene .

Zona Metropolitana Arad va functiona sub forma unei asociatii si va cuprinde Aradul si opt localitati invecinate:  Livada, Vladimirescu, Fantanele, Sofronea, Zimand, Zadareni, Frumuseni si Sagu.

"Primariile localitatilor aflate in apropierea Aradului nu pot accesa sume consistente din fondurile structurale. Si municipiului Arad ii va fi greu sa acceseze bani pentru ca nu mai are loc unde sa se dezvolte. Impreuna am putea atrage fonduri mai mari. Practic, fiecare consiliu adera la zona metropolitana si formam o asociatie cu un buget, pe baza caruia vom putea accesa fondurile structurale. Localitatile vor avea, in continuare, bugete proprii", ne-a declarat Gheorghe Falca.

Potrivit primarului Aradului, administratiile locale ale celor opt comune nu se vor desfiinta, primariile vor exista mai departe, cu toate posturile de pana acum primar, viceprimar si consilieri locali, actualii edili sefi urmand sa devina un fel de primari de sector.

Primarul Aradului a mai spus ca localitatile ce vor forma Zona Metropolitana Arad ar avea nevoie de utilitati si investitii mult mai mari decat au nevoie o mare parte din comunele ce fac parte din Zona Metropolitana Timisoara. Gheorghe Falca a mai spus ca primul proiect in Zona Metropolitana Arad ar putea incepe anul acesta, de indata ce se termina master-planul judetului.

In cazul Timisoarei, administratia judetului este cea care, in ultima perioada, face toate demersurile pentru realizarea Zonei Metropolitane Timisoara, municipalitatea fiind mai putin intersata de subiect.

Presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, se loveste insa in demersul de a include in zona metropolitana localitatile din apropierea Timisoarei, de opozitia primarilor care se tem ca isi vor pierde scaunele si posibilitatea de a lua decizii.        


(452 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Zona Metropolitana a Aradului se va uni cu cea a Timisoarei | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59313893318176 seconds.