Miercuri, 12 Iulie 2006 - 05:54 AM Aleg.RO: Titu Gheorghiof, bulversat dupa ce si-a vazut dosarul de Securitate

Publicat de: Redactia Curentul

curentul

Deputatul liberal Titu Gheorghiof a fost audiat ieri la sediul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in conditiile in care dosarul sau se afla in analiza Colegiului . CNSAS a demarat cercetarile asupra documentelor din arhive, pe numele deputatuluil PNL, dupa ce acesta a solicitat institutiei sa-si vada dosarul de Securitate.

Potrivit lui Cazimir Ionescu, membru al CNSAS, Colegiul nu a luat inca o decizie in cazul deputatului, fiind nevoie de mai multe documente referitoare la trecutul acestuia. "Nu putem sa ne antepronuntam, pentru ca audierile sunt sedinte secrete", a declarat Ionescu, precizand ca deputatul s-a prezentat la o audiere obisnuita: "S-au pus intrebari, s-a raspuns la ele si s-au cerut alte documente".

Bulversat, cu dosarul in brate, Gheorghiof a declarat, pe treptele sediului CNSAS, ca a fost condamnat politic inainte de 1989 si ca dupa detentie s-au facut presiuni asupra sa pentru a colabora cu Securitatea. "S-au dat telefoane", s-a explicat liberalul, negand ca ar fi fost informator. Odata cu aceasta vizita la CNSAS, din cele 200 de pagini ale dosarului sau de urmarit, Gheorghiof a aflat ca a fost turnat la Securitate chiar de unul dintre cei mai buni prieteni.

Deputatul PNL a cerut sa-si vada doar dosarul, spre deosebire de ceilalti demnitari, care au cerut sa fie reanalizati de CNSAS, in regim de urgenta, pentru a inlatura orice suspiciune privind colaborarea lor cu Securitatea - liderul PC Dan Voiculescu, senatorul PSD Razvan Theodorescu si premierul Calin Popescu Tariceanu. Daca in cazul pesedistului, verificarile abia au inceput, pentru liderul conservator, CNSAS a trimis o invitatie pentru o noua audiere, ca urmare a contestatiei depuse de Sergiu Andon, avocatul presedintelui PC.(D.C.)


(505 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curentul

· Alte știri de la Redactia Curentul


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curentul:

Titu Gheorghiof, bulversat dupa ce si-a vazut dosarul de Securitate | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.