Miercuri, 05 Iulie 2006 - 05:49 AM Aleg.RO: Consilieri incompatibili la Primaria Dumbraveni

Publicat de: ---

adevarul

O armata de inspectori din Ministerul Administratiei si Internelor, prefectul judetului Sibiu si mai multi factori locali de decizie se strofoaca de doua luni sa dea afara doi consilieri ai orasului Dumbraveni . Acestia din urma ocupa in paralel doua posturi care sunt incompatibile cu functia de consilier local. In acest caz, legea prevede ceva cat se poate de clar: suspendarea din functie.   Doar ca, în cazul lui Adrian Gogota si al lui Ilie Sasu, ambii membri în filiala PD Sibiu, legea nu se aplica. Nici ordinele exprese venite de la Interne nu i-au clintit din functie pe cei doi "incompatibili".
Scandalul de la Primaria Dumbraveni a izbucnit dupa ce viceprimarul orasului a sesizat cazul consilierilor la Corpul de Control al MAI. Adrian Gogota este director al serviciului public de gospodarire comunala, iar colegul sau de partid conduce o directie în cadrul aceleiasi structuri. Controlul de la MAI s-a lasat cu un raport unde scrie negru pe alb ca la Dumbraveni se încalca legea. În consecinta, s-a emis un ordin catre prefectul Ion Ariton, unde se cerea suspendarea din functie a "incompatibililor". Prefectul de Sibiu a fost însa coleg de partid cu cei doi consilieri si a decis sa îngroape cazul. A trimis o adresa Primariei Dumbraveni în care cere consiliului local sa-si rezolve singur problemele.
Ultima parte a telenovelei suspendarii consilierilor s-a derulat acum câteva zile, când primarul Traian Dur, din Dumbraveni, a avut o tentativa de aplicare a legii. Omul a propus Consiliului Local suspendarea celor doi, însa votul final nu a mai avut loc. Consilierii PD au apucat sa trimita la Ministerul de Interne o scrisoare în care îl informeaza pe secretarul de stat Mircea Toader despre efectele negative ce le-ar atrage suspendarea lor. "Situatia de mai sus ne creeaza grave prejudicii morale, atât noua, cât si organizatiei PD din zona de nord a judetului Sibiu, ai carei coordonatori sunt domnii Munteanu Florin si Voinea Dan", se arata într-un pasaj al scrisorii. Demersul lor cu iz de santaj politic se pare ca a dat rezultate, întrucât demersurile de schimbare din functie au ramas blocate. Apartenenta politica s-a dovedit, cel putin pâna acum, mai importanta decât o lege organica.

Alesii se apara cu apatia ministerului
Cei doi incompatibili spun ca Ministerul de Interne este singurul în masura sa le decida soarta. Cum scrisoarea lor pare sa fi taiat elanul oficialitatilor, procedura de suspendare a fost si ea blocata. "Serviciile de interes local nu sunt parte a aparatului propriu de specialitate al Consiliului Local, iar acest serviciu nu este o societate comerciala. Suspendarea ar fi un abuz", apreciaza consilierii. Din pacate, legea incompatibilitatii contrazice acest lucru.  


(592 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Consilieri incompatibili la Primaria Dumbraveni | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58969187736511 seconds.