Marți, 04 Iulie 2006 - 05:51 AM Aleg.RO: MALPRAXIS: Deputat cu o lingura in burta

Publicat de: ---

evenimentulzilei Udemeristului Francisc Pecsi i-a ramas un obiect din metal in abdomen dupa o operatie .

Spitalul Clinic de Adulti din Cluj-Napoca, in solidar cu chirurgul Liviu Vlad, trebuie sa-i plateasca fostului deputat UDMR de Satu Mare Francisc Pecsi 100 de milioane de lei vechi. Motivul: in timpul unei operatii, in abdomenul lui Pecsi a fost uitata o lingura de bucatarie de 23 de centimetri lungime.

Deputatul habar nu a avut de bucata de metal din corpul sau, pana cand aceasta a fost descoperita pe Aeroportul Otopeni, la un control de rutina. Francisc Pecsi a scapat de lingura din abdomen dupa mai bine de un an, in luna martie 2004, cand a fost operat de o echipa de medici de la Spitalul Universitar din Bucuresti.

"Puteam sa mor"

Directorul Spitalului Clinic de Adulti Cluj, medicul Mihai Mlesnita, a declarat ca inca nu a primit sentinta prin care unitatea pe care o conduce este obligata sa plateasca in solidar cu profesorul Vlad suma de 100 de milioane de lei fostului deputat.

Dupa un proces care a durat doi ani si a avut 18 termene de judecata, Francisc Pecsi a declarat ca este multumit de sentinta.

"In principiu este o sentinta satisfacatoare pentru ca judecatorul a considerat ca este vorba despre malpraxis si trebuie sanctionat intr-un fel. Din cauza acelei linguri puteam sa mor", spune Pecsi. Sentinta, motivata de Judecatoria Cluj-Napoca in urma cu cateva zile, poate fi atacata cu apel.

Omul care "piuie"  

Totul a inceput pe 8 ianuarie 2003, cand Francisc Pecsi, parlamentar UDMR in perioada 1990-2004, a fost operat la Spitalul Clinic de Adulti de "eventratie mediana supraombilicala post-colecistectomie".

Cu alte cuvinte, interventia a fost facuta pentru corectarea unei operatii mai vechi. "In toata perioada de dupa operatie am simtit o presiune si o durere in abdomen", a declarat Francis Pecsi.

Nu dupa mult timp a descoperit si cauza durerilor. Prin luna februarie, parlamentarul isi reluase drumurile cu avionul pe care le facea saptamanal intre Bucuresti si Satu-Mare.

"La controlul antitero de la Aeroportul Otopeni, aparatul care detecteaza metale a inceput sa piuie. Apoi ofiterul a venit cu un aparat mobil si m-a rugat sa-mi scot cureaua. Din nou aparatul a inceput sa piuie. A fost o situatie jenanta", povesteste fostul parlamentar.

Era lingura din Ungaria

Speriat si avand dureri abdominale mari, deputatul s-a dus la un control la Spitalul Universitar Bucuresti. "La radiografie am vazut ca am o lingura in mine si ca manerul facea presiune pe vezica urinara, existant pericolul ca aceasta sa fie sparta", spune Pecsi.

A fost operat la spitalul bucurestean. Deputatul isi aminteste perfect obiectul: "E lingura-lingura, avand pe maner inscriptia "szul.kli", ceea ce in limba maghiara ar putea fi tradus "clinica de ginecologie". Fostul parlamentar banuieste ca lingura a ajuns la Spitalul de Adulti din Cluj-Napoca impreuna cu ajutoarele din anii ‘90.

"Era atat de veche, incat partea concava era deja plata, iar pe alocuri avea urme de rugina, in ciuda faptului ca era din inox", isi aduce aminte pacientul medicilor clujeni.

Lingura descoperita in abdomenul deputatului Pecsi, in apropierea vezicii urinare, se afla astazi la camera de corpuri delicte a Judecatoriei Cluj-Napoca.

Medicii se apara

Socat, parlamentarul a depus o plangere la Colegiul Medicilor din Cluj impotriva profesorului Vlad. In urma analizei tuturor probelor, Colegiul Medicilor Cluj a ajuns la concluzia ca nu este vorba despre o culpa medicala, verdictul fiind confirmat si de Comisia Nationala.

Practic, medicii clujeni s-au aparat la baioneta. Toti cei audiati ca martori au declarat ca in inventarul truselor de chirurgie nu exista linguri de bucatarie. Mai mult, medicii clujeni au sustinut ca lingura ar fi putut fi uitata in burta deputatului cu ocazia altor operatii suferite de acesta in anii 1976 si in 1984.

Nici vorba de asa ceva, a replicat deputatul, care a adus probe ca in 1996 a fost supus unui examen complet la un spital din Viena si ca lingura nu a aparut pe radiografii.

"Daca aveam o lingura in mine de mai multa vreme, atunci de ce aparatele de pe aeroporturi nu au detectat nimic decat imediat dupa ultima operatie?", s-a intrebat el retoric.

Chirurgul da vina pe altii

Profesorul Liviu Vlad s-a rezumat sa spuna ca va ataca sentinta cu apel, in termenul legal de 15 zile. Intr-un document semnat de medic si aflat la dosarul de la Judecatoria Cluj-Napoca, acesta sustine ca lingura de supa a putut ramane in abdomenul lui Pecsi cu ocazia altor operatii.

"Prezenta lingurii putea sa nu fie decelata la examenul clinic efectuat - inspectie, palpare, percutie, ascultatie, tuseu rectal". Mai mult, sustine profesorul Vlad, "in practica chirurgicala se cunosc cazuri de obiecte medicale uitate in cavitatea abdominala".

In raportul medico-legal se arata ca, in chirurgie, exista practica de a folosi linguri de bucatarie pentru a proteja colonul in timpul operatiei.

Cel mai des se uita pansamente

In ultimii ani, Colegiul Medicilor din Romania (CMR) a luat in discutie sapte cazuri in care medicii au fost acuzati ca au uitat diverse obiecte in pacienti, cel mai des pansamente. Sanctiunile primite de medici au fost fie simbolice, fie inexistente.

"In cursul operatiilor se intampla situatii de criza (hemoragii) care pun in pericol viata bolnavilor, asa ca pot fi uitate diverse obiecte de catre medic", afirma seful Departamentului de Jurisdictie din cadrul CMR, Gheorghe Borcean. Anual, in Capitala se inregistreaza unu-doua cazuri in care pacientii reclama ca s-au uitat diverse obiect in ei.

"Nu am avut cazuri in care sa se fi reclamat uitarea unor instrumente, am avut cu pansamente. Ultimul in acest an. Reclamantul suferise insa mai multe operatii si a fost greu de stabilit de unde provenea pansamentul", ne-a explicat directoarea Departamentului de Jurisdictie din cadrul Colegiului  Bucuresti, Liana Ples.

Tot un pansament a fost acuzat ca a uitat si ginecologul Nicolae Cohodaru, de la Maternitatea Bacau, de Floarea Ionita, in varsta de 44 de ani.

Deputatul avea lingura in abdomen de cativa ani


(898 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

MALPRAXIS: Deputat cu o lingura in burta | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.