Sâmbătă, 20 Mai 2006 - 06:23 AM Aleg.RO: Cu ocazia incheierii misiunii oficiale la Bucuresti,Presedintele Basescu l-a primit pe ambasadorul britanic Quinton Quayle

Publicat de: ---

cronicaromana EUGENIA POPESCU Presedintele Traian Basescu l-a primit joi pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord la Bucuresti, Quinton Quayle, in vizita de ramas-bun, cu ocazia incheierii misiunii oficiale in Romania . In cadrul intrevederii, seful statului a apreciat ca perioada de aproximativ patru ani in care ambasadorul Quayle s-a aflat in Romania corespunde unor realizari complexe in planul relatiilor bilaterale, la a caror materializare diplomatul britanic a avut o contributie semnificativa. Presedintele Basescu i-a multumit, in acest sens, ambasadorului Quinton Quayle pentru intreaga activitate desfasurata in interesul dezvoltarii cooperarii romano-britanice, informeaza Departamentul de Comunicare Publica al institutiei prezidentiale. Seful statului a facut referire la cateva repere relevante ale relatiei bilaterale, respectiv intarirea parteneriatului strategic dintre Romania si Marea Britanie, inclusiv prin declaratia comuna adoptata de presedintele Traian Basescu si premierul Tony Blair in ianuarie 2005, dinamica importanta a schimburilor comerciale si a investitiilor britanice in Romania, precum si asistenta generoasa oferita de autoritatile britanice Romaniei in pregatirea pentru aderarea la Uniunea Europeana. La intalnire a fost abordata problematica aderarii Romaniei la UE. In context, presedintele Traian Basescu a reiterat satisfactia pentru ratificarea de catre Marea Britanie a Tratatului de Aderare, exprimandu-si increderea ca exemplul britanic va cantari in decizia forurilor legislative din statele ce nu au parcurs inca procedura de ratificare, astfel incat intregul proces sa se incheie inainte de 1 ianuarie 2007. Tot cu aceeasi ocazie, a fost reinnoita solicitarea adresata executivului britanic, in vederea eliminarii obligativitatii vizelor pentru cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in Marea Britanie.


(397 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

Cu ocazia incheierii misiunii oficiale la Bucuresti,Presedintele Basescu l-a primit pe ambasadorul britanic Quinton Quayle | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63217496871948 seconds.