Sâmbătă, 05 Martie 2005 - 10:52 AM Aleg.RO: PRM avertizează că regimul Băsescu-Tăriceanu pune la cale "privatizări frauduloase"

Publicat de: R.B.

azi PRM avertizează cu privire la o "suită de privatizări frauduloase" pe care le-ar pune la cale "regimul Băsescu-Tăriceanu". La orizont se prefigurează vânzarea "pe nimic" a Băncii Comerciale Române si a C.E.C., a declarat, ieri, în cadrul conferintei de presă săptămânale, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. Prin vânzarea unui pachet de 25 la sută din actiunile BCR, cea mai mare bancă comercială din România, către Banca Europeană pentru Reconstructie si Dezvoltare si Institutul Financiar al Băncii Mondiale, cu suma „derizorie" de 220 milioane de dolari, se acreditează ideea că valoarea de piată a BCR ar fi de numai 880 milioane de dolari, desi valoarea reală a unei bănci de anvergura BCR este de 2,1 miliarde de dolari, a precizat Vadim Tudor. Liderul PRM a mai adăugat că si pentru CEC s-a stabilit un pret cu mult sub valoarea sa reală, care este de 1,8 miliarde de dolari.
Vadim îi ia apărarea lui Iacobov
„Stiam de acum trei ani că, la RAFO, se fac ilegalităti grave", a mai declarat liderul PRM. Acesta a adăugat că nu Corneliu Iacobov e principalul vinovat la RAFO, ci Viorel Hrebenciuc, dar actuala putere operează arestări selective, pentru că Hrebenciuc a căzut la pace cu Dinu Patriciu.
Vadim Tudor mai sustine c㠄mafia petrolului în România e mult mai mare si e patronată de Dinu Patriciu".
Măgureanu încearc㠄penetrarea" PPE
PRM are cunostintă că Virgil Măgureanu, fostul director al SRI, încearcă să creeze o nouă formatiune politic㠖 Uniunea pentru Miscarea Populară, care să adere la PPE, a declarat, ieri, Corneliu Vadim Tudor. Liderul PRM a mai afirmat că presedintele Traian Băsescu nu este străin de acest proiect si că are anumite interese, confirmate prin trimiterea la Bruxelles, de două ori, a lui Sorin Frunzăverde.
Alegeri anticipate în primăvara 2006
CVT declară că PRM nu se teme de alegeri anticipate, „dar nu le vedem rostul acum, în această perioadă". Vadim preconizează o scădere electorală accentuată a Aliantei pe fondul exploziei generale a preturilor după iarna 2004-2005, al măsurilor nepopulare ce vor fi luate în perspectiva semnării tratatului de aderare pe 25 aprilie si din cauza faptului că interesul oamenilor fată de „politicianul circar" Băsescu scade.
Vadim a adăugat că seful statului fortează alegerile anticipate pentru toamna acestui an, deoarece la primăvară Alianta va avea un scor atât de mic încât va rămâne în afara Parlamentului.


(796 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la R.B.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

PRM avertizează că regimul Băsescu-Tăriceanu pune la cale "privatizări frauduloase" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66789293289185 seconds.